Pieţele Alexandru cel Bun şi Nicolina au funcţionat în pierdere!
Dimensiune font:
Directorul interimar al EcoPiaţa, Radu Botez, susţine că gradul încasărilor a fost cu mult sub cel al cheltuielilor * paradoxal, pieţe cu un flux mai mic de comercianţi şi cumpărători, cum ar fi Piaţa Independenţei sau Hala Centrală, s-au dovedit profitabile!
Prezent ieri în redacţia „Evenimentului Regional al Moldovei”, noul director al SC EcoPiaţa, Radu Botez, a făcut o radiografie a modului cum se prezintă pieţele agroalimentare din oraş, enuţând măsurile ce trebuie luate pentru ca acestea să devină cu adevărat atractive pentru ieşeni. Directorul interimar al societăţii a avut şi o remarcă interesantă, afirmând că două dintre cel mari şi mai căutate pieţe din oraş – Nicolina şi Alexandru cel Bun – au funcţionat pe pierderi, în timp ce cele din Piaţa Independenţei şi de la Hala Centrală, contrar aşteptărilor, au avut profit, la fel ca şi alte obiective administrate de EcoPiaţa. „Cel puţin până am venit eu - şi nu glumesc - pieţele Nicolina şi Alexandru cel Bun erau pe pierderi. Chetuielile la aceste pieţe erau mai mari decât veniturile. Motivul îl constituie un grad de colectare redus, care a fost îmbunătăţit simţitor în ultima perioadă. Culmea, Bazarul, unde sunt contracte fixe, era pe plus, chiar dacă cele 200 de boxe nu sunt închiriate în totalitate. Important este să eliminăm şmecheria şi şmecherii. Să eliminăm posibilităţile de a nu da bon atunci când ai luat o taxă”, a spus Radu Botez.
Noul director a mai afirmat că, în pieţele din oraş, multe lucruri nu funcţionează. „Sunt elemente tehnice: de la lipsa canalizării, la acoperişuri stricate şi la o dezordine cauzată de faptul că lucrurile au trenat în ceea ce priveşte organizarea pieţelor. Sigur, toate acestea vor fi îmbunătăţite, la fel ca şi elementele de ordin juridic, cele referitoare la personalul societăţii”, a mai spus directorul EcoPiaţa.
Societate sau direcţie în cadrul Primăriei?
În ceea ce priveşte viitorul societăţii, există în acest moment două opţiuni. Prima se referă la continuarea administrării pieţelor din oraş de către EcoPiaţa. Scenariul este unul pesimist întrucât, dincolo de masivele investiţii care trebuie realizate în pieţe, investiţii care nu pot fi suportate de societate şi nici de bugetul local, nici producătorii nu mai par dispuşi să vină cu marfa la oraş, fiind afectaţi de preţurile la combustibili şi de secetă. A doua opţiune ar fi ca societatea să se transforme într-o direcţie a Primăriei şi să gestioneze din această postură activitatea din pieţe, aşa cums e întâmplă şi în alte localităţi din
Interviul integral al directorului interimar al EcoPiaţa
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau