Pompierul Iulian Rotariu a câştigat ultramaratonul din Norvegia
Dimensiune font:
Pompierul Iulian Rotariu a câştigat, sâmbătă, ultramaratonul din Norvegia, anunţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani într-o postare pe Facebook.
Pompierul botoşănean a alergat cei 120 de kilometri ai competiţiei în 22 de ore, impunându-se detaşat în faţa adversarilor şi stabilind un record al întrecerii norvegiene.
‘Iulian Rotariu continuă să uimească o lume întreagă prin faptul că reuşeşte, tot timpul, să-şi depăşescă limitele! În urmă cu puţin timp, organizatorii ultramaratonului Ultra Norway au anunţat că Iulian a trecut primul linia de finish’, a scris ISU Botoşani.
Potrivit colegilor săi, Iulian Rotariu a alergat în inima Alpilor Lyngen, la 350 kilometri Nord de Cercul Arctic. A traversat cinci râuri, a trecut prin zăpadă, a alergat pe stânci alunecoase şi abrupte. Că a fost extrem de dificil o dovedeşte şi faptul că doar cinci concurenţi au finalizat acest ultramaraton, ceilalţi abandonând.
Odată cu finalizarea cursei din Norvegia, Iulian Rotariu a devenit primul alergător din lume care a câştigat cele cinci ultramaratoane ale Continental Challenge
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau