Proiect-pilot de strângere a deșeurilor din plastic și carton, la Miroslava
Dimensiune font:
Începând de luni, 12 august, locuitorii satului Balciu, din comuna Miroslava, vor beneficia de un proiect-pilot de strângere a deșeurilor din plastic și carton inițiat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate (ADIS) împreună cu autoritățile locale.
Proiectul constă în distribuirea gratuită de saci de plastic destinați exclusiv reciclării deșeurilor din plastic și carton. După umplerea sacilor, aceștia vor fi preluați de către echipele operatorului de salubritate din fața locuințelor și transportați la centrele specializate de reciclare. „În cazul în care vor fi identificate alte tipuri de deșeuri în sacii respectivi, aceștia nu vor mai fi colectați de către operatorul de salubritate”, avertizează inițiatorii proiectului, care precizează că în cazul în care acesta se va bucura de succes în rândul cetățenilor, el va fi extins și în celelalte localități ale comunei.
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate (ADIS) nu este la prima acțiune de acest fel, împreună cu primăriile din județ, reprezentanții acesteia organizând în ultimii ani mai multe acțiuni de ecologizare în cadrul campaniei „Iași Mai Verde”, parte integrantă a campaniei naționale „Curățăm România”, inițiată de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.
Astfel, de la înființare și până în prezent, ADIS a organizat împreună partenerii instituționați și organizațiile neguvernamentale de mediu peste 200 de acțiuni de ecologizare, la care au fost mobilizați peste 3.000 de voluntari. „Grija față de mediul înconjurător trebuie să fie o practică de zi cu zi, iar implicarea în astfel de acțiuni ne va ajuta pe toți să înțelegem cât de mult impact au faptele noastre asupra naturii, iar astfel să acționăm mai responsabil”, afirmă reprezentanții Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate. Edi MACRI
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau