Record de pelerini la Sfânta Parascheva. 450.000 de credincioși s-au închinat la Iași!

1record1

Dimensiune font:

| 17-10-2023 08:59

Racla Sfintei Cuvioase Parascheva a fost introdusă ieri dimineaţă, în jurul orei 6.00, în Catedrala Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei * în ultimele 10 zile, aproape jumătate de milion de oameni au venit la Iaşi * cei mai mulţi dintre ei au stat şi 24 de ore la coasă pentru a se închina la Prea Cuviasa Parascheva * alţi 90.000 de credincioși au participat la evenimentele religioase organizate de Mitropolie

 

În perioada 7 - 16 octombrie 2023 au fost prezente la Iaşi 450.000 de persoane dornice să se bucure de toate evenimentele prilejuite de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva. În cele 10 zile de manifestări religioase, aproximativ 360.000 de persoane au participat la pelerinajul la racla cu Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și circa 90.000 de persoane au fost prezente la celelalte evenimente organizate la Mitropolia Moldovei și Bucovinei. Recordul anterior a fost de 300.000 de persoane, la ediţia din 2017.

Perioada de afluență maximă a pelerinilor a fost înregistrată pe data de 14 octombrie 2023, când în culoarul de acces către raclă se aflau aproximativ 70.000 de persoane, ceea ce a generat un șir de oameni de peste 5 kilometri lungime și un timp de așteptare cuprins între 20 și 24 de ore.

Potrivit municipalităţii ieşene, manifestările religioase organizate de Mitropolia Moldovei și Bucovinei de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, însoțite în mod tradițional de Sărbătorile Iașului organizate de Primăria Iași, ajunse la cea de-a XXXIII-a ediție, care marcat și 615 ani de la prima atestare documentară a orașului, au adus la Iași un număr record de pelerini și vizitatori. Prin efortul depus de personalul structurilor Ministerului Afacerilor Interne, coordonat de Gruparea de Jandarmi Mobilă  „Alexandru cel Bun” Bacău, au fost asigurate în perioada 7 - 16 octombrie 2023 condițiile de siguranță pentru ca aproximativ 450.000 de persoane să se bucure în siguranță de toate evenimentele organizate cu ocazia hramului Sfintei Cuvioase Parascheva.

De asemenea, în cele 10 zile de manifestări religioase aproximativ 360.000 de persoane au trecut pe la racla cu sfintele moaște ale Sfintei Cuvioase Parascheva, iar circa 90.000 de persoane au fost prezente la celelalte evenimente organizate la Mitropolia Moldovei și Bucovinei: slujbele religioase, procesiunea Calea Sfinților (peste 20.000 de participanți) și Sfânta Liturghie Arhierească (peste 35.000 de participanți).

Perioada de afluență maximă a pelerinilor a fost înregistrată pe data de 14 octombrie 2023, în ziua hramului, când în culoarul de acces către raclă se aflau aproximativ 70.000 de persoane, ceea ce a generat un șir de oameni de peste 5 kilometri lungime și un timp de așteptare cuprins între 20 și 24 de ore.

56 de pelerini spitalizați

În perioada 7-16 octombrie, personalul structurilor Ministerului Afacerilor Interne şi ale Poliţiei Locale Iaşi implicate au acţionat proactiv, cu accent pe prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, asigurării protecţiei tuturor persoanelor aflate în spaţiul public, astfel încât aceştia să beneficieze de condiţii de siguranţă la toate evenimentele la care au participat. „Situaţiile care au necesitat aplicarea măsurilor contravenţionale au fost înregistrate în special în afara sau în apropierea zonelor de afluire, drept pentru au fost aplicate 246 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 43.250 lei şi au fost constatate 5 infracţiuni”, spun cei de la Gruparea Mobilă de Jandarmi.

În cele 10 zile de pelerinaj, o atenţie deosebită a fost acordată şi asigurării primului ajutor.

Astfel, echipajele implicate în acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi de prim ajutor aflate la postul medical avansat deservit de personalul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Iaşi şi de cel al UPU-SMURD Iaşi au acordat sprijin participanţilor în 641 de situaţii cu dureri abdominale, toracice, insuficienţă respiratorie, gonartroză, lipotimie, hipertensiune arterială, hipoglicemie, fractură piramidă nazală, crize comiţiale, luxaţii membre, vărsături, viroză respiratorie, etilism acut, cefalee, sincopă, stare lipotimică, nevralgie intercostală, criză epileptică.

În 56 de situaţii cu afecţiuni medicale diverse a fost nevoie de investigaţii medicale de specialitate şi au fost transportate la spital.

Apogeul situațiilor de urgență a fost atins pe 14 octombrie

Deși participarea a fost considerabil mai numeroasă față de anii anteriori, nu au fost înregistrate incidente majore. Cei de la Serviciul Voluntar de Ambulanţă anunţă că 299 de pelerini au avut nevoie de sprijin la punctul de prim ajutor premedical amplasat de Primăria Iași și deservit de Serviciul Voluntar de Ambulanță în colaborare cu Direcția de Sănătate Publică Iași.

Din cele 299 de cazuri, 35 de persoane au avut nevoie de sprijin de specialitate și au fost direcționate spre Punctul Medical Avansat al ISUJ Iași și către Cabinetul Medical Providența. Majoritatea cazurilor gestionate au fost stări lipotimice, HTA, deshidratare, entorse, dureri lombare și alte situații de urgență. „Apogeul situațiilor de urgență a fost atins pe data de 14 octombrie, când în doar 12 ore, voluntarii noștri au fost solicitați să acorde primul ajutor pentru 163 de persoane, din care în 25 de situații a fost nevoie de transport spre PMA și Cabinetul Medical Providența. Mulțumiri tuturor voluntarilor ISUJ Iași, voluntarilor Sfintei Parascheva, voluntarilor Crucii Roșii Iași pentru sprijin!”, spune Marius Benchea, directorul SVA Iaşi. Laura RADU, Lucian STATE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62719, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62720, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 1.374 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62721, Carte funciara 62721; -teren in suprafata de 1.165 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62722, Carte funciara 62722; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 94/17.10.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 4.250 mp, situat in extravilanul satului Razboieni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62548, Carte funciara 62548; -teren in suprafata de 3.080 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 61364, Carte funciara 61364; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 89/27.07.2023. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
”Războiul pomilor de Crăciun”: Municipiul Suceava egalează recordul Brașovului / În Moldova va fi adus un molid de  29 de metri de la Ocolul Silvic Breaza
15/11/2024 12:51

Un molid, cu o inăltime de 29 de metri va ajunge la Suceava pentru a infrumuseta municipiul cu ocazia Crăciunului. Un brad cu aceeasi inăltime a fost anuntat si in Brasov, iar oficialii de aici anuntau că e ...

Încă o amânare în procesul fostului șef al CJ Vaslui, Dumitru Buzatu
15/11/2024 12:09

Magistraţii de la Curtea de Apel Iaşi au amanat vineri decizia privind o eventuală intoarcere la DNA a dosarului in care Dumitru Buzatu este acuzat de luare de mită. Un nou termen de judecată a ...

Iașul va avea, la SRU, un centru pentru tratarea marilor arşi
15/11/2024 08:59

* Centrul pentru tratarea marilor arşi şi a pacienţilor cu diferite grade de arsuri va fi dotat cu aparatură medicală de ultimă generatie, bloc operator şi toate spaţiile suport şi auxiliare necesare * ...

Primăria va monta și decora 22 de brazi mari în tot orașul
15/11/2024 08:56

* aprinderea iluminatului festiv montat cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă va avea loc duminică, 1 decembrie, in jurul orei 17, in zona bradului de pe pietonalul Stefan cel Mare si Sfant, in fata sediului Prim ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2024 08:00

* pentru creştinii ortodocsi astăzi incepe Postul Crăciunului sau Postul Naşterii Mantuitorului, perioadă care se va incheia pe 24 decembrie * cele 40 de zile de post sunt mai usor de tinut fiindcă aproap ...

Specialiștii în oncologie din întreaga lume se întâlnesc la Iași
15/11/2024 08:00

* programul CONFER din acest an va reflecta progresele oncologice in oncologie medicală, chirurgie oncologică, radioterapie, biologie moleculară, hematologie, terapii paliative şi alte specialităţi implic ...

Consiliul de Administraţie al CNIR a aprobat lansarea licitaţiei pentru proiectarea şi execuţia drumului expres Bacău-Piatra Neamţ
14/11/2024 19:53

Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere (CNIR) a aprobat, joi, lansarea licitaţiei pentru proiectarea şi execuţia drumului expres Bacău – Piatra Neamţ, o investiţi ...

Parc de un milion de euro la Moinești
14/11/2024 19:50

Municipiul Moinesti din judetul Bacău beneficiază de o nouă zonă de relaxare modernă si elegantă, gratie proiectului de reabilitare completă a Parcului Tei, o investitie care a depăsit un milion de euro ...

Costul real al educației în România
14/11/2024 14:42

Pentru multe familii din Romania, costurile educatiei reprezintă una dintre cele mai mari provocări financiare. De la primii pasi ai unui copil in grădinită pană la absolvirea universitătii, sumele pe c ...

„Cărți cu Suflet pentru Copii Speciali”
14/11/2024 13:49

Într-o lume in care cuvantul poate aduce alinare, iar povestile pot să deschidă noi orizonturi, Clubul Inner Wheel Iasi lansează campania „Cărti cu Suflet pentru Copii Speciali” – o ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei