REPORTER - După 12 ani de chin, șansa la viață a venit din Bulgaria. „Când ajung acasă, prima oară vreau să-mi strâng familia în brațe”

1rinichi
1rinichi2

Dimensiune font:

| 04-09-2024 10:00

* de-a lungul celor 12 ani de dializă, Neculai Haralambie a mai fost selectat de trei ori pentru intervenție de transplant renal, însă norocul nu i-a surâs decât săptămâna trecută * „Lucrurile se întâmplă cum le îngăduie Dumnezeu. Nu pot spune că am avut o viață închisă timp de 12 ani, dar nu ești nici liber când depinzi de un aparat. O zi mergi la tratament, una nu. Pentru mulți cred că e o binecuvântare că se poate face dializă”, spune el, de pe patul de spital

Viața unui bărbat din județul Suceava a fost salvată de către medicii ieșeni atunci când se aștepta mai puțin. În urmă cu 12 ani, Neculai Haralambie afla că suferă de boală cronică de rinichi și că, din acel moment, viața lui depinde de ședințele chinuitoare de dializă. Vestea, povestește bărbatul în vârstă de 42 de ani, a fost un adevărat șoc, atât pentru el cât și pentru familie. „Când am descoperit boala, a fost o traumă. Nu m-am știut bolnav niciodată. În timp, am accepat ideea că trebuie să fac dializă. Pentru noi, ca persoane bolnave cu rinichii, dializa este o soluție de viață, a trebuit să mă adaptez. Cel mai important e că nu mi-am pierdut speranța, am crezut mereu într-un transplant. După 12 de ani s-a îndeplinit dorința. Am mai fost chemat de trei ori, dar nu a fost să fie. Lucrurile se întâmplă cum le îngăduie Dumnezeu. Nu pot spune că am avut o viață închisă timp de 12 ani, dar nu ești nici liber când depinzi de un aparat. O zi mergi la tratament, una nu. Pentru mulți cred că e o binecuvântare că se poate face dializă”, a povestit Neculai Haralambie.

„Telefonul salvator” a sunat, în sfârșit, cu folos

De-a lungul celor 12 ani de dializă, Neculai Haralambie a mai fost selectat de trei ori pentru intervenție de transplant renal. Norocul nu i-a surâs atunci, dar bărbatul a continuat să spere că, într-o zi, va primi un telefon salvator și că medicii îi vor comunica existența unui donator compatibil. Cu lacrimi în ochi, bărbatul în vârstă de 42 de ani a povestit despre familia care îl așteaptă acasă. „Am doi băieți, căsătoriți, unul are 23 de ani, are o fetiță. Mai am două fete, copiii mi-au dat puterea să pot trece peste asta. Mereu am așteptat telefonul salvator, așa am salvat numărul de telefon, «telefonul salvator». Când mă sunau, mă gândeam că e posibil să fie salvarea mea. După doi ani de dializă am fost chemat prima oară, nu a fost să fie. A doua oară la fel, a treia oară la fel. Acum a venit ziua cea mare. Îi mulțumesc lui Dumnezeu, le mulțumesc în special donatorilor, familiei, întregii echipe care este extraordinară”, a mai povestit bărbatul din Suceava.

„Prima oară vreau să-mi strâng familia în brațe”

După 12 ani de chin, Neculai Haralambie nu reușește să își imagineze cum va arăta viața lui, fără să fie dependent de ședințele grele de dializă. Cu toate acestea, este conștient de un singur lucru, pe care îl consideră cel mai important: poate, în sfârșit, să petreacă foarte mult timp alături de familie și să călătorească împreună cu cei dragi. „Vreau să îmi petrec mai mult timp cu familia. Momentan nu știu ce vrea să fac. Am vrut mereu să călătoresc. Când ajung acasă, vreau prima oară să-mi strâng familia în brațe. Familia m-a încurajat, ei m-au ajutat. Nu le-a venit să creadă când au auzit de transplant. Am fost foarte emoționat când am auzit că sunt compatibil. Mă gândeam că va fi ca dățile trecute. N-am făcut teste de compatibilitate cu cineva din familie, nu am vrut să pun pe nimeni în pericol, am preferat să aștept. Am sunat acasă după transplant, le-am spus că sunt bine. Ei sunt bucuroși, sperăm să fie bine în continuare. E un miracol, salvarea mea a venit din Bulgaria. Ei sunt semenii noștri, poate și noi trebuie să îi ajutăm pe ei. Înaintea lui Dumnezeu suntem egali. Vreau să stau cât mai mult cu familia, cu nepoția de un an și cu nepotul de doi ani. Abia aștept”, a spus Neculai Haralambie.

Reamintim că, în cursul săptămânii trecute, medicii Spitalului „Dr. C. I. Parhon” din Iași au efectuat două intervenții de transplant renal. Pe lângă bărbatul în vârstă de 42 de ani, un alt pacient, în vârstă de 49 de ani, din județul Neamț, a primit șansa de a trăi o viață normală. „Mi s-au umflat picioarele, mergeam greu.  Apoi am făcut controlul și mi-au spus că sunt bolnav cu rinichii. Am fost aici, la Iași. M-au ținut aici vreo săptămână. Am zis că mi-am revenit, dar mai rău mi-am făcut. După aia am intrat în dializă. Eu am umblat prin toată lumea asta, lucram în construcții și apoi nu am mai putut. Aș vrea să pot să circul iar”, spune Daniel Olarasu, pacient.

Intervențiile cu organe aduse de peste hotare sunt rare

De puține ori organe din alte țări ajung la noi pentru transplant. Lista de așteptare pentru centrul de transplant  renal de la Iași este de aproape 500 de persoane.  „Sunt mai rare aceste intervenții. Au fost doar cinci până în prezent, efectuate la Spitalul Parhon - două din Republica Moldova, trei din Bulgaria. Dar fiecare intervenție de transplant înseamnă niste pacienți fericiți care revin la o viață normală”, explică doctor Ionuț Nistor, purtătorul de cuvânt al Spitalului “ Dr. C.I Parhon”din Iași.

„Numărul de donatori, mai ales în moarte cerebrală, în România este încă mic. E mai mare decât în anii precedenți, dar e încă mic. Nici familiile nu pot să spun că sunt foarte deschise la a dona. Nu știu exact care sunt cauzele. Uneori, întâi spun își dau acordul, apoi se răzgândesc. Alteori își dau acordul cu tot sufletul, din prima”, adaugă Adelina Miron, medic urolog. 

De la începutul anului, aproximativ jumătate din donatori au fost persoane aflate în moarte cerebrală. „Sunt 28 de intervenții de transplant, efectuate. Din cele 28, 9 sunt de la donator viu înrudit adică intervenții de transplant de rinichi programate. Celelalte intervenții sunt de la donator aflat în moarte cerebrală”, spune dr. Ionuț Nistor.

Șansele pentru un transplant renal la un pacient cu dializă scad simțitor după cinci ani. Tocmai de aceea, pentru ei transplantul este unica șansă la o viață normală.

Maria STANCU, Cristian ANDREI

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:53

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
Rugăciunea și tehnologia, între sacru și digital
24/11/2024 13:56

* intr-un univers dominat de algoritmi si notificări, unde smartphone-urile sunt extensii ale existentei noastre, rugăciunea isi găseste un nou loc * cei care altădată căutau linistea unei biserici sau in ...

Cei mai buni clarinetiști din lume vin la Iași
24/11/2024 13:39

Timp de o săptămană, Iasul va deveni centrul unei importante competittii - Concursul International de Clarinet, ajuns la editia a VII-a, care va reuni instrumentişti clarinetisti din intreaga lume. Competit ...

Endometrioza, boala invizibilă care schimbă vieți
24/11/2024 13:37

* in Romania, una din 10 femei sufera de endometrioză, iar 50% dintre femeile diagnosticate răman infertile * desi este o afectiune foarte răspandită, nu este foarte cunoscută, iar două din trei ...

Femeile care sparg bariere în meserii considerate masculine
22/11/2024 13:45

Într-un peisaj profesional adesea modelat de idei preconcepute, femeile din Iasi isi construiesc propriile drumuri in domenii care păreau candva rezervate exclusiv bărbatilor. Ele nu doar că infruntă ...

Educația alimentară în școli. O revoluție cu impact asupra sănătății și economiei
22/11/2024 13:00

Pe un teren insorit, in spatele unei scoli dintr-un mic oras, cativa copii plantează rosii, morcovi si busuioc. Îmbrăcati in sorturi viu colorate, altii amestecă ingrediente simple in bucătăria sco ...

A fost lansată licitaţia pentru cel mai dificil tronson din Autostrada Unirii
22/11/2024 08:50

 * toate loturile montane de pe sectiunea montană de pe A8 sunt in licitatie de Proiectare si Executie, odată cu lansarea in SEAP a lotului Grinties - Pipirig *  Cătălin Urtoi: „Vineri, tron ...

Frunzele se reîntorc în oraș!
22/11/2024 08:48

Suntem in plin sezon de căderea frunzelor, dar la Iasi acestea nu sunt considerate doar un simplu deseu vegetal, ci materie primă pentru compost. Zilnic, cate 10 autocamioane pline cu frunze sunt adunate de p ...

Primul avertisment al iernii, trecut cu bine!
22/11/2024 08:47

 Comandamentele de Iarnă au intrat in acţiune. Pe tot parcursul nopţii trecute s-a lucrat la deszăpezirea străzilor din Iaşi şi judeţ. Participanţii la trafic sunt sfătuiţi să circule cu pruden ...

Sănătatea mintală a copiilor, pusă tot mai mult în pericol
22/11/2024 08:44

* „Sunt foarte multe cazuri de ADHD, de autism, de anxietate in randul copiilor. Vorbim de depresie, de tentative suicidare. A crescut in ultimii ani numărul copiilor cu tentative suicidare… Să n ...

Apavital SA investește peste 74 milioane lei pentru reducerea pierderilor de apă
22/11/2024 07:51

  * operatorul iesean de apă-canal va externaliza, etapizat, saerviciile de proiectare si de executie a lucrărilor pentru 32 de proiecte finantate din surse proprii În perioada 2025-2029, Apa ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei