Românii din Marea Britanie ajută Liceul Sportiv din Botoșani
Dimensiune font:
My Romania Community a reușit să surprindă în mod plăcut elevii și cadrele didactice ale Liceului cu Program Sportiv Botoșani. Organizația, binecunoscută de ani buni în comunitatea românească din Marea Britanie, a donat acestui liceu un număr de 20 de monitoare, 4 unități de calculator, peste 250 de cărți destinate predării în limba engleză pentru clasele 1-12, ghiozdane și alte obiecte care le vor fi de folos celor aproximativ 800 de elevi. My Romania Community nu este la prima acțiune de acest fel, până acum contribuind la donarea a aproape 3000 de volume precum și a multor altor obiecte trebuincioase elevilor.
„Mulțumesc pe această cale unuia dintre colaboratorii noștri din Londra, Octavian Herța, care ne-a sprijinit în obținerea monitoarelor donate astăzi. Din păcate, programul său încărcat nu i-a permis să facă deplasarea în România, însă ne-a transmis că este cu sufletul alături de noi. De asemenea, doresc să le mulțumesc tuturor colaboratorilor My Romania Community care au făcut posibil acest eveniment. Vom continua seria acțiunilor de acest fel și îi așteptăm pe toți românii din Marea Britanie să ni se alăture. Elevii români au nevoie de sprijin pentru că ei sunt cei care vor clădi România de mâine”, a declarat Cristian Stîncanu, directorul executiv al My Romania Community.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau