Școlile caută protecție - Consolidarea clădirilor unităţilor de învăţământ devine „prioritate zero”
Dimensiune font:
Cutremurele înregistrate în ultima vreme în Gorj şi în Turcia au început să dea de gândit autorităţilor. Clădirile în care învață elevii au intrat în atenţia autorităţilor locale. Cea mai îngrijorătoare situație este la fosta Școală Normală, actualul Colegiul Naţional Pedagogic „Vasile Lupu.
Două clădiri din Iaşi şi judeţ în care se desfăşoară activităţi de învăţământ sunt înscrise în lista imobilelor cu risc seismic de grad I. O altă clădire cu risc seismic I este corpul B al Palatului Copiilor din Iaşi, unde a fost demarat un şantier pentru reconsolidarea şi repararea clădirii.
Alte opt clădiri care au în uz câte o clădire cu destinaţia de sală de clasă ori laborator, încadrată în risc seismic II. Patru dintre aceste clădiri aparţin Şcolii Gimnaziale „Ştefan cel Mare şi Sfânt” din Doborovăţ, două clădiri Grădiniţa cu Program Prelungit nr 13 Iaşi, care se află în curs de reabilitare, Şcoala Gimnazială „Bogdan Petriceicu Haşdeu” şi Şcoala Gimnazială „Mihai Codreanu”. „La nivelul judeţului Iaşi sunt două clădiri cu risc seismic ridicat care aparţin Grădiniţei cu Program Normal Şcheia din comuna Alexandru Ioan Cuza, şi Colegiului Naţional Pedagogic Vasile Lupu Iaşi. În cazul grădiniţei, grupa de preşcolari îşi desfăşoară activitatea în cadrul şcolii, o clădire recent renovată. În cazul Colegiului Naţional Pedagogic Vasile Lupu Iaşi, Inspectorarul Şcolar Judeţean a luat măsuri astfel încât, începând de luni, când elevii revin din vacanţă, activităţile didactice să se desfăşoare în alte spaţii", a spus Antonina Bleoţ, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar.
Se caută soluţii, se întocmesc proiecte, se aşteaptă finanţarea
Cazul cel mai grav este la Colegiul Naţional Pedagogic „Vasile Lupu din Iaşi, unde învaţă 834 de elevi, 59 de cadre didactice și aproape 100 de personal nedidactic. Practic, aproape o mie de persoane trebuie să fie relocate. „Au fost făcute mai multe propuneri din partea Inspectoratului Şcolar. Avem certidudine pentru trei locaţii: seminarul Teologic, Liceul Agricol şi Liceul Sportiv. Păstrăm varianta Liceului Sportiv pentru învăţământul primar, deşi am mai găsit o soluţie la căminul Liceului Pedagogic, care este proaspăt renovat. Pentru gimnaziu şi liceu luăm în calcul Seminarul Teologic şi Liceul Agricol. Elevii vor învăţa după amiaza, ceea ce este extrem de dificil. Reacţiile vor apare, dar este o soluţie de avarie. Suntem răspunzători de siguranța elevilor și a personalului”, a spus Lăcrămioara Iordăchscu, directorul Liceului Pedagogic.
Municipalitatea caută şi ea soluţii pentru ca elevii şi cadrele didactice de la Pedagogic să îşi desfăşoare activitatea în condiţii de siguranţă a unei clădiri monument. „Proiectul Şcoala Normală face parte din lista depusă la Ministerul Dezvoltării pentru reducerea riscului seismic. El este în evaluare, într-o fază finală. Între timp, documentaţia fiind gata, dăm drumul la licitaţie. Astfel, până în momentul semnării vom depăşi câteva faze din licitaţie. Lucrările vor costa 15 milioane de euro. Iniţial am crezut că lucrările pot finanţate prin POR, pentru monumente istorice. Vom da drumul la lucrări anul acesta. Dacă nu prindem finanţare nerambursabilă vom renunţa la alte cheltuieli pentru a face Şcoala Normală Vasile Lupu”, a spus primarul Mihai Chirica.
Prefectul: „Vom demara o evaluare aprofundată”
Problema unităţilor de învăţământ care au în uz câte o clădire cu destinaţia de sală de clasă ori laborator, încadrată în clasa I şi II de risc seismic a fost şi subiectul unei video conferinţe organizată de ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, cu prefecţii din ţară. La video conferinţă au participat şi miniştrili Educaţiei, Ligia Deca, şi Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila.
În timpul acestei vide conferinţe, prefectul de Iaşi a propus ca în perioada în care elevii sunt relocaţi să fie refăcută şi consolidată infrastructura şcolară cu risc seismic prin intermediul programului naţional derulat de către MDLPA, cu finanţare din PNRR şi din alte surse. „Am vorbit despre zona şcolară, despre clădirile unde se desfăşoară activităţile de învăţământ. Consolidarea clădirilor unităţilor de învăţământ cu risc seismic I constituie prioritatea zero în perioada imediat următoare. Prefectura, alături de reprezentanţii celorlalte instituţii şi reprezentanţii UAT-urilor vom demara o evaluare aprofundată, în aşa fel încât să putem să folosim sumele existente atât din surse guvernamentale, pentru a putea intra în acest proces de reabilitare prin surse guvernamentale sau prin PNRR”, a spus prefectul Bogdan Cojocaru. Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau