Scriitoarea Paula Romanescu se întâlneşte cu publicul ieşean
Dimensiune font:
Aflată pentru câteva zile la Iaşi, scriitoarea Paula Romanescu îşi dă întâlnire cu publicul iuitor de poezie. Evenimentul organizat de Muzeul Municipal „Regina Maria” din Iaşi, în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din Romania, Filiala Iaşi, Editura Cartea Românească Educaţional şi revista Zona Literară, va avea loc marţi, 5 octombrie la Muzeul Municipal „Regina Maria” din Iaşi, începând cu ora 17:00. Sub sloganul „Scriitori în dialog”, despre operta poetei şi a traducătoarei Paula Romanescu vor vorbi universitarii şi scriitorii Nicu Gavriluţă, Traian D. Stănciulescu, Vasile Burlui şi Paul Gorban. Evenimentul va fi moderat de Aurica Ichim, managerul Muzeului Municipal.
Paula ROMANESCU s-a născut la 20 octombrie 1942 în localitatea Ţuţuleşti, judeţul Argeş. Este licenţiată a Universităţii din Bucureşti, Facultatea de limbi Romanice şi Clasice (1997) şi de L`Academie Europee des Sciences, des Lettres et des Arts Paris – Sorbonne (Franţa). Este membră a Uniunii Scriitorilor din România și a primit numeroase premii și distincții naționale și internaționale, printre care Meritul Cultural în Grad de Cavaler și al Academiei Europene de Științe, Litere și Arte. Paula Romanescu, este traducătoare, poetă de limba română și franceză, autoare a peste 30 de cărți de poeme, antologii și traduceri, crede că poezia pe care o scrie este o fascinaţie fără margini, un exerciţiu al spiritului, în care Dumnezeu este cuvânt și, mai ales, iubire.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau