Socola - viața de dincolo de gard

Institutul de Psihiatrie „Socola” Iaşi este un spital monospecialitate – de interes naţional – şi asigură asistenţă medicală de înaltă specialitate bolnavilor din teritoriul arondat, precum şi celor din întreaga ţară, în profilul psihiatrie, bazându-se pe o echipă de specialiști recunoascută la nivel internațional. Fix aşa scrie în prezentarea oficială. Adică, acolo, în Bucium, s-ar trata doar cei cu boli mintale. Realitatea e total opusă.

Vedem cazul celor de la „fără clanţă”. Teoretic, nebuni periculoşi, violenţi, cazaţi într-un regim mai dur decât cel din penitenciare. Ştiu ce spun, am locuit acolo mai bine de trei săptămâni, din care, vreo zece zile, legat de pat.

Acolo, n-ai altceva de făcut, decât să stai în pat toată ziua. Bineînţeles, cu excepţia celor trei mese, când poţi ieşi din salon. Nu telefon, nu internet, nu televizor, nu lecturi. Nicio şansă de a evada. Salonul e la etajul III, toate ieşirile sunt închise, gratii la geamuri, doi luptători SAS care veghează, non-stop, zona. Cam degeaba.

Pentru că, practic, sunt doar doi nebuni, deloc agresivi, în rest, oameni normali, având cu totul alte afecţiuni, decât cele de la „mansardă”. Unii cară cu ei poveşti triste, alţii s-au dovedit teribil de inventivi, o lume cu totul aparte, eterogenă. Atât ca vârstă, cât şi ca nivel intelectual. Iată nişte succinte portrete a unor indivizi pe care am avut suficient timp să-i studiez, cât am stat acolo. Oricum, altceva nu aveam ce să fac.

Hoţul de pături şi mâncare

Are peste 70 de ani, cine naiba poate şti de când stă acolo. Mai mult ca sigur, de la „fără clanţă” va trece pe lumea cealaltă. E îmbrăcat în aceeaşi pantaloni de trening, model arhaic, o haină de pijama fără nasturi, vorbeşte singur, cred că de doar două-trei ori l-am văzut certându-se cu ceilalţi. Atunci când a fost prins în fapt. Nici vorbă de violenţă.

Însă, trebuie să stai cu ochii pe el mai ceva ca pe butelie. Dacă îţi vine să mergi la toaletă, e foarte indicat să laşi pătura în custodia unui coleg. Altfel, rămâi fără ea. La fel, la masă.

Am păţit-o la modul original şi cu greu m-am abţinut să nu râd în hohote. M-am dus să mai cer o cană cu ceai. Drum de vreo patru metri. Lăsasem pe masă farfuria cu pilaf, practic plină. La întoarcere, lună de curată. Niciun bob de orez. Mă uit la moşulică, el îmi furase prânzul şi înfuleca de zor din el.

Când nu izbuteşte să termine de mâncat toată prada, o ascunde cu multă viclenie, în spetele unor prosoape. Şi se ocupă de ea mai târziu.

 „Soldatul universal”

Are 43 de ani, patrulează non-stop, cu paşi repezi, ca şi cum ar avea pe cap toate treburile Pământului şi e mereu în criză de timp. Altfel, e foarte săritor, dispus să ajute pe oricine, un exemplu de voluntariat. Spală toaletele şi de câte şase ori pe zi! Fără să-i ceară nimeni aşa ceva.

Când îi vede pe luptătorii SAS, îşi aduce aminte de marele său vis din copilărie. Militărie. Din cinci în cinci minute, se prezintă în faţa lor, ia poziţia de drepţi, salută şi începe cu „permiteţi-mi să raportez”. E foarte serios. Din nefericire, acum două decenii, a fost declarat inapt pentru serviciul militar. Cădere psihică, Socola, „fără clanţă”. De aici se va pensiona. Dacă nu-şi face mutaţie definitivă.

Fumător înrăit, dar fără bani, cerşeşte mereu de la colegii de salon câte o ţigară. Spune că „miercuri, vine mama şi-mi aduce un cartuş”. Noii internaţi îl cred, dar chestia nu dureză prea mult. Astfel că „Soldatul universal” culege temeinic chiştoace, le pune într-o cutie şi-şi face din ele „penale”.

Zânica

Mi-a fost vecin de pat în primele două săptămâni. Am avut un şoc când l-am văzut prima dată. Ghipsat din cap până-n picioare, doar ochii trişti i se mai vedeau. Câteva zile după, aveam să-i aflu şi drama, cum de a ajuns în ghips şi miracolul prin care a scăpat cu viaţă.

Omul are aproximativ 70 de ani, în primăvară i s-a stins soţia, Zânica, o femeie pe care a iubit-o nespus. N-a sportat şocul şi s-a aruncat în fântână. Apa, la nouă metri aduncime. Şi-a rupt toate în el, dar a avut marele noroc ca vecinii să fie pe fază. L-au scos, i-au acordat primul ajutor, au sunat la 112, i s-au făcut radiografii, i s-a pus ghipsul, apoi a fost expediat la „fără clanţă”. Ce pericol poate reprezenta el, habar n-am. Cert e că, azi, doar toracele şi braţul drept îi sunt libere.

Haiducul din Hârlău

Mostră de ingeniozitate. L-au adus în cătuşe la Socola, după ce a spart cu o rangă un bancomat din centrul Hârlăului. Deşi tânăr, n-are încă 40 de ani, Angheluş e foarte religios şi milostiv, e pentru cei săraci şi necăjiţi. De asta a şi spart bancomatul. Ştia că e filmat de către camerele de supraveghere, dar n-a fugit. A aşteptat poliţia, împăcat cu sine. Convins că a făcut o faptă bună. Pentru el, n-a luat nimic, nici măcar ranga cu care venise. La bani s-au repezit trecătorii aflaţi ocazional în zonă.

Conform legislaţiei, Angheluş a fost încătuşat şi dus la Socola, pentru controlul psihiatric. A stat aici vreo zece zile şi a ieşit cam cu o oră înaintea mea. Avea discernământ în momentul comiterii faptei, însă va fi judecat doar pentru distrugere. În stare de libertate. N-a furat nimic şi nu poate fi inculpat pentru aşa ceva. Va primi, cel mult, o condamnare cu suspendare. „A meritat!”, mi-a spus el zâmbind. Făcuse destui oameni fericiţi cu ranga lui înfiptă în bancomat.

Gospodarul

M-am pus în pielea lui, e teribil de frustrant. Are casa şi grădina într-un cătun la doar câteva sute de metri de pavilion, stă împreună cu maică-sa, o femeie de aproape 80 de ani. Are o vacă, nişte găini, e om gospodar. Şi, asemeni multora dintre agricultori, nu duce deloc la ureche. Acum trei săptămâni, a cam exagerat cu păhărelul, era la terasa din sat, s-a luat la harţă cu alţi consumatori, a venit poliţia şi azimut „fără clanţă”.

Sâmbătă, 8 iunie a.c., privind de după gratiile de la geam spre gospodăria lui, a văzut că vaca nu-i. Îngrijorat, i-a rugat insistent pe infirmieri să-l lase liber o oră, să se ducă să caute cornuta. Le-a explicat cu lux de amănunte, dar nu i-a impresionat. A răbufnit, a fost legat de pat, s-a zbătut ca să se deslege, în trei zile a ajuns o legumă. A realizat că n-are altă variantă decât să se supună rigorilor, şi-a revenit, acum e la el acasă, şi-a recuperat vaca şi promite că nu va mai bea în public.

IT-istul fraier

La 35 de ani, V.B. poate spune că, până vara trecută, norocul i-a surâs din plin. E absolvent de Informatică, locuieşte cu părinţii, undeva prin Păcurari. Şi-a găsit un job lejer, ca profesor de IT la un gimnaziu din zonă. Singura lui nemulţumire e că nu şi-a găsit încă o parteneră. A căzut în depresie, a făcut o criză de nervi şi a spart un geam cu cărămida. Părinţii s-au panicat, au chemat poliţia, el a fost dus la „fără clanţă”, a stat doar cinci zile, dar a trebuit să dea o declaraţie cum că, dacă recidivează, se va întoarce în salon pentru o lună şi jumătate. Din păcate, a comis-o. Chiar înainte de vacanţa copiilor. Nu apucase să le treacă mediile în ad-servio, l-a ajutat un coleg, dar bună parte din concediu şi-l va petrece ca „nebun periculos”. Conform propriului angajament, luat anul trecut. Scripta manent...

Traficantul

Eu am avut noroc că m-am distanţat de el după doar câteva zile de făcut gaşcă. Nu mi-a plăcut defel de diversele combinaţii în care se arunca cu capul înainte. Trafica orice, cu un tupeu rar întâlnit. Ţigări, haine, papuci de casă, deodorant, chiar şi băutură. Nu doar cu cei internaţi, nu se dădea în lături de la schimburi de bunuri cu infirmierii. Evident, doar în beneficiul lui. De aici, a fost doar un pas până ce să i se tragă tare de tot. A avut baftă, nu cu carul, ci cu TIR-ul. Cu doar jumătate de oră înainte de a fi legat de pat, urmare a investigaţiilor făcute de infirmieri şi a filajului celor de la SASS, traficantul a obţinut biletul de externare. A plecat cu taxiul de la spital.

Drogatul plângăcios

E încă elev, trece în clasa a XII-a, învaţă la un colegiu tehnic din oraş, locuieşte în Ciurchi. Simţind aerul de vacanţă, a ieşit, săptămâna trecută, pe la miezul nopţii, la complexul din cartier. S-a întâlnit cu mai mulţi prieteni, au tras pe nas, a venit un echipaj de poliţie, tinerii au reuşit să scape cu fuga. Nu şi el, care a ajuns la Socola. La început, foarte vesel, făcea tot soiul de giumbuşlucuri, dar, a doua zi, a intrat în sevraj. Îşi scuipa şi maţele din el. Depresie, plânsete în rafale, un infirmier i-a zic că dacă mai boceşte, îl leagă de pat şi-l lasă să facă pe el. Pedagogie maximă, adolescentului i-a trecut subit depresia, n-a mai plâns, a scăpat şi de sevraj. Acum, aşteaptă să se întoarcă acasă, să se bucure de vacanţă. A jurat că nu va mai trage pe nas.

Şpriţuitorul

Moş Gică are 76 de ani, e mic, slab şi surd. I-au mai rămas două pasiuni, două motive pentru a trăi. Ţigările şi şpriţul. Nu e deloc scandalagiu, bea zilnic, de multe ori şi noaptea. De la acest din urmă nărav i s-a tras şi a ajuns la „fără clanţă”. Acum două săptămâni, a coborât în beci, pentru a mai scoate un bidon. Era întuneric, n-a fost atent, a călcat strâmb şi a făcut entorsă.

S-a pus pe urlat, dar cum e surd, nu-şi poate regla volumul vocii în limite umane. A trezit toţi sătenii, a venit poliţia, l-a înhăţat pe moşneag şi l-a cazat la trei paturi distanţă de cel al subsemnatului. Are ambiţia să meargă singur la locul de fumat, aşteaptă cu nerăbdare să-i treacă entorsa şi să revină acasă, între bidoanele lui.

***

Cam ăştia-s nebunii periculoşi, cei pe care i-am cunoscut personal şi cărora am reuşit să le aflu poveştile. Suferinţele lor ţin exclusiv de psihiatrie? Chiar sunt aşa de periculoşi?

Marcel FLUERARU