Șoferul care a provocat accidentul din Bârnova a fost arestat
Dimensiune font:
Polițiștii ieșeni efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și vătămare corporală din culpă. Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Iași efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și vătămare corporală din culpă.
Din investigațiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că, la data de 7 martie a.c., un bărbat, de 54 de ani, din comuna Bârnova, în timp ce conducea un autoturism, pe raza comunei Bârnova, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu alt autoturism condus de un tânăr, de 18 ani.
În urma accidentului, două persoane au fost rănite.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, constatându-se faptul că bărbatul se afla sub influența alcoolului, în urma testării sale rezultând o valoare de peste 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 9 martie a.c., bărbatul cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Arestul I.P.J. Iași.
Ulterior, acesta a fost prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași și Judecătoriei Iași, instanța dispunând arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile, fiind reintrodus în Arestul I.P.J. Iași.
Cercetările continuă.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau