Staţii de încărcare pentru autoturismele electrice, în tot oraşul
Dimensiune font:
Sunt 16 astfel de staţii care, potrivit muncipalităţii, îi vor stimula pe cetăţeni să achiziţioneze autovehicule electrice
Primăria Municipiului laşi a identificat 16 spaţii situate în parcări publice în care să fie amplasate staţii de reîncărcare cu putere normală, care vor fi achiziţionate printr-un program derulat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Ca urmare, au fost aprobate depunerea cererii de finanţare, devizul general și punerea la dispoziţie a imobilelor pe care se implementează proiectul. Zonele alese sunt; parcarea „bd. Alexandru cel Bun - Magazin Minerva” - 4.500 mp; parcarea „Mircea cel Bâtrân - Complex Alimentar” – 1.200 mp; parcarea „Podu Roş – şos. Naţională - în spatele Poştei din Podu Roş” – 600 mp; parcare „bd. Socola - Casa Sindicatelor” - 400 mp; parcarea „bd. Carol I - Magazin Super Copou” - 450 mp; parcarea „şos. Bucium - Hanul Trei Sarmale, în spatele clădirii Arcadia” – 300 mp; parcarea „bld. Carol I - Universitatea Al. l. Cuza” – 250 mp; parcarea „Calea Galata - cartier Galata” - 332 mp; parcarea „Piaţa Dacia” - 777 mp; parcarea „Complex Comercial Cantemir - str. Decebal” - 625 mp; parcarea „Complex Comercial Podul de Piatră - str. Decebal” - 880 mp; parcarea „Cinema Victoria”; parcarea „Zona agrement Bucium - Motel Bucium” - 600 mp; parcarea „Ţesătura - bd. Primăverii” - 500 mp; parcarea „Casa de Cultură a Studenţilor”; parcarea „Policlinica Sf. Spiridon - str. V. Conta”.
Prin proiectul „Staţii de reîncărcare cu putere normală pentru vehicule electrice şi/sau hibrid plug-in în municipiul Iaşi” se doreşte stimularea cetăţenilor pentru achiziţionarea de autovehicule electrice şi/sau hibrid plug-in, ceea ce va conduce la diminuarea poluării şi la reducerea numărului de vehicule cu normă de poluare sub Euro 3, prin casarea acestora prin Programul Rabla. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau