Stomatolog gratuit pentru mii de copii ieșeni!
Dimensiune font:
* s-a reușit evaluarea sănătății oro-dentare și oferirea de informații valoroase despre igiena orală pentru un număr de 5.501 de copii, elevi de la mai multe școli din mediul rural din județ * pe lângă evaluările medicale, copiilor le-au fost distribuite kituri de igienă orală, pentru promovarea unui stil de viață sănătos
Direcția de Sănătate Publică (DSP), prin Compartimentul de Evaluare și Promovare a Sănătății, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean, Crucea Roșie – filiala Iași, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” și Universitatea Apollonia derulează în aceste zile campania „Evaluarea și promovarea sănătății orale la copiii cu vârsta între 6 și 14 ani din mediul rural” desfăşurată la nivelul județului Iași.
Până în prezent, în cadrul campaniei s-a reușit evaluarea sănătății oro-dentare și oferirea de informații valoroase despre igiena orală pentru un număr de 5.501 de copii, elevi de la mai multe școli din mediul rural din județ.
Pe lângă evaluările medicale, copiilor le-au fost distribuite kituri de igienă orală, pentru promovarea unui stil de viață sănătos. De asemenea, în urma diagnosticelor prezumtive descoperite, elevii au primit scrisori medicale pentru a se prezenta la medicul stomatolog aflat în proximitate. „Având în vedere că localitatea Focuri nu beneficiază de servicii stomatologice și nici în vecinătate, dorim să menționăm cu această ocazie că o parte dintre copiii evaluați în cadrul campaniei au beneficiat de tratamente la două cabinete stomatologice din Iași. Acest lucru a fost posibil datorită sprijinului acordat de Primăria comunei Focuri, care facilitează transportul copiilor și aparținătorilor. De asemenea, adresăm mulțumiri primăriei pentru suportul logistic oferit. Eforturile și colaborarea de care dau dovadă autoritățile locale sunt esențiale pentru succesul acestei campanii și pentru asigurarea tratamentelor necesare copiilor din mediul rural”, au precizat reprezentanții Direcției de Sănătate Publică. Aceștia au făcut apel și către alte cabinete din municipiu să se implice în acest proiect. „Suntem profund recunoscători tuturor celor implicați și ne angajăm să continuăm acest demers important pentru a asigura un viitor mai sănătos pentru copiii din județul nostru”, au mai precizat reprezentanții Direcției de Sănătate Publică. Edi MACRI
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau