Tinerii de pe cele două maluri ale Prutului și din diaspora prezintă tradiții românești de Paști
Dimensiune font:
Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” Iași organizează în Săptămâna Mare și de Sfintele Paști atelierul online „Învierea Domnului Hristos, bucuria sufletului”. Elevi din România, Basarabia și diaspora fac schimb de impresii și informații pentru a aprofunda valorile naționale și a-și cinsti strămoșii, care au conservat și le-au transmis datini pline de semnificații.
„Generațiile tinere sunt în permanentă căutare de modele identitare, valori prin care își pot contura caracterul, în încercarea lor de a afla sensul vieții. Deciziile și acțiunile acestora sunt responsabile pentru felul în care personalitatea lor se creionează. De aceea, alegerea unor modele sustenabile joacă un rol de o importanță deosebită”, transmit organizatorii.
În cadrul atelierului va avea loc un schimb de experiență între membrii comunității de români din jurul lumii. Participă 150 de elevi din clasele I-X din România (Iași, Oradea, Târgu-Neamț, Bihor, Caraș-Severin, Suceava), Germania, Italia și Republica Moldova.
Copiii din ciclul primar își notează într-un jurnal gânduri și sentimente legate de fiecare zi din Săptămâna Mare și de cele trei zile ale Sărbătorii Învierii Domnului.
Ei pot descrie obiceiuri din familie (cum se realizează curățenia casei, a curților, sau a sufletelor lor și cum este onorată amintirea celor plecați dintre noi etc.), pot culege folclor, pot povesti despre moștenirea prețioasă transmisă lor de bunici și de bătrânii satului, precum și alte elemente tradiționale care le marchează copilăria.
Jurnalul poate conține desene, fotografii, scrisori și compoziții proprii.
Tinerii din ciclul gimnazial pot propune povestiri din folclor, prezentări Power Point, sau un album foto care cuprinde experiența lor din perioada Sărbătorilor Pascale.
Liceenii pot realiza interviuri, animații și filmulețe cu obiceiuri și tradiții legate de sărbătoarea Învierii Domnului, compoziții proprii, tradiții cu care au crescut și care îi fac să se întoarcă de fiecare dată cu drag acasă.
Materialele vor fi strânse într-o Bibliotecă virtuală, iar participanții vor primi feedback și îndrumare în fiecare seară.
Tinerii vor avea ocazia să descopere cum se sărbătorește Paștele și în alte colțuri ale lumii, accesând linkurile atașate de organizatori în cadrul rubricii Curiozități.
Atelierul face parte din proiectul transnațional „Tradiții și obiceiuri de o parte și de alta a Prutului și ale românilor de pretutindeni”, organizat de prof. Floricica Morariu (coordonator proiect), prof. Lăcrămioara Tufescu (director adjunct), prof. Ines Crețu și prof. Simona Iuscinschi.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau