Tradiţii de Sfânta Maria Mică
Dimensiune font:
În fiecare an, pe 8 septembrie, creştinii sărbătoresc Naşterea Maicii Domnului, cunoscută drept Sfânta Maria Mică. Potrivit tradiţiei ortodoxe, rugăciunile adresate în această zi către Maica Domnului de către femeile care îşi doresc un copil sunt mai ascultate ca oricând
Sfânta Maria Mică (8 septembrie) este prima sărbătoare din anul bisericesc, care a început pe 1 septembrie şi cel mai mare hram al toamnei. În această zi credincioşii merg la biserică pentru a asculta slujba şi pentru a se închina la icoana Maicii Domnului.
Potrivit unor superstiţii, bărbaţii nu muncesc în gospodărie, iar femeile nu cos şi nu spală rufe. Se spune că rugăciunile adresate Maicii Domnului în această zi de către femeile care îşi doresc un copil sunt mai ascultate ca oricând. În credinţa populară, sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului reprezintă hotarul astronomic dintre vară şi toamnă, momentul în care încep lucrărilor agricole şi în care noul anotimp îşi intră în drepturi. În fiecare casă trebuie să fie aprinsă candela pentru alungarea spiritelor rele. Mamele nu gătesc pentru a-şi feri copiii de boli. Se spune că dacă aprinzi focul, de foc vei pieri.
Fecioara Maria s-a născut într-o familie de creştini, Ioachim şi Ana. Deşi înaintaţi în vârstă, ei s-au rugat cu ardoare pentru a avea un copil. Legenda spune că Arhanghelul Gavriil i-a vestit că rugăciunea lor a fost ascultată şi că Dumnezeu le va da o fiică, pe care au botezat-o Maria.
Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie), Intrarea în Biserică (21 noiembrie), Buna Vestire (25 martie) şi Adormirea Maicii Domnului (15 august) sunt cele patru mari sărbători dedicate Sfintei Fecioare Maria.
Maura ANGHEL
Spre deosebire a sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului (15 august), care este zi de pomenire a morţilor, Sfânta Maria Mică este zi de sărbătoare onomastică.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau