Transplant rar la Spitalul „Dr. C.I. Parhon”
Dimensiune font:
La Spitalul „Dr.C.I. Parhon” din Iași, a avut loc un intervenție inedită: un transplant de rinichi de la soție către soț. Femeia de 34 de ani a fost de acord să își doneze unul dintre organele funcționale către soțul de 43 de ani, pentru a-i salva acestuia viața.
Bărbatul suferea de o boală genetică renală și făcea dializă de două luni. Testele de compatibilitate au arătat că soția ar fi un donator potrivit, cealaltă variantă fiind ca el să intre pe o listă de așteptare pentru un organ de la o persoană aflată în moarte cerebrală.
Compatibilitatea între soț și soție este una destul de rară: la Spitalul Parhon au fost doar 6 cazuri în care transplantul s-a putut realiza între soți în ultimii 22 de ani.
"Șansa acestui bărbat a fost că soția sa a fost acord să doneze, iar analizele au arătat că există o compatibilitate bună. Pe lângă compatibilitatea imunologică a fost și una emoțională. Dată fiind afecțiunea genetică, nu erau multe alte șanse pentru a se realiza un transplant de la o rudă apropiată, astfel că acesta trebuia să aștepte să fie compatibil pentru a primi un organ de la un donator aflat în moarte cerebrală", a declarat conf.dr. Ionuț Nistor, purtător de cuvânt al Spitalului “Dr.C.I. Parhon”.
Starea celor doi este bună și se află în perioada de refacere în Compartimentul de Transplant Renal al Spitalului Parhon.
Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau