Tulburelul face primele victime în județul Iași
Dimensiune font:
* tragedie la Focuri, după ce o femeie în vârstă de 39 de ani a murit, luni dimineaţă, din cauza monoxidului de carbon emanat de vinul depozitat în beciul casei, unde a căzut în timp ce punea murături alături de soţul său * bărbatul a fost scos la timp dintre butoaie, de către vecini
Românii au început deja să pregătească vinul în butoaie, iar acest lucru se simte și în spitalele din Iași. Astfel, au apărut primele cazuri de persoane care au avut nevoie de intervenția medicilor sau chiar au decedat din cauza aburilor de alcool. Conform celor relatate de prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU-SMURD Iași, o femeie a fost găsită decedată într-un beci, alături de soțul său, care a fost salvat în ultimul moment. „La solicitarea primară din sat Focuri, au fost găsiţi doi pacienţi într-un beci, de către un vecin, în jurul orelor 8.30, motiv pentru care a sunat la 112. Până la sosirea echipajelor de urgenţă (medicale – SAJ B2, elicopter ESA 350 Iaşi, Pompieri şi Poliţie), victima de sex masculin în vârstă de 43 de ani a fost extrasă din beci, conştient, uşor confuz, nu ştia cu exactitate să precizeze de când era în beci. Prezenta dispnee, sindrom emetizant, fără mărci traumatice vizibile, fiind preluat şi transportat cu elicopterul la UPU Spital Sf. Spiridon Iaşi, cu diagnosticul de intoxicaţie cu monoxid de carbon. La sosirea pompierilor, a fost extrasă şi victimă de sex feminin, în vârstă de 39 ani, în stop cardio-respirator, cu semne de moarte instalate (midriaza fixă bilaterală, rigiditate cadaverică, lividităţi cadaverice, tegumente reci, cianotice), pentru care s-a declarat decesul, pacienta neavând indicaţie de resuscitare. La faţa locului a fost prezentă şi Poliţia Criminalistică. Diagnosticul este de asfixie în mediu cu dioxid de carbon”, a transmis prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU-SMURD Iași.
Medicii ieșeni trag un semnal de alarmă!
Conform medicilor, numărului şi severitatea accidentelor legate de fermentarea vinului este în continuă creştere. Astfel, butoaiele cu must depozitate în beciurile care nu au căi de aerisire pot fi un adevărat pericol. Cadrele medicale susţin că dioxidul de carbon, rezultat în urma fermentaţiei alcoolice, este imposibil de decelat, întrucât este inodor, incolor şi insipid. Astfel, doctorii recomandă să nu intră în încăperile în care fierbe vinul, unde nu este o ventilaţie corespunzătoare. Totodată, dacă alegem să intrăm în aceste încăperi, este bine să anunţăm pe cineva care poate interveni rapid.
„În lipsa oxigenului din aceste spaţii închise (beciuri, magazii sau alte încăperi), dioxidul de carbon emanat în urma procesului de fermentaţie se transformă în monoxid de carbon, gaz fără culoare sau miros, care pătrunde în organism pe cale respiratorie şi constituie o otravă puternică”, susțin medicii ieșeni. Laura RADU, Cristian ANDREI
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau