Ucigașul de femei din Bucovina va sta 30 de ani la pușcărie
Dimensiune font:
El este acuzat că a ucis trei femei. Cadavrele nu au fost găsite
Vasile Lavric, cunoscut drept „mâncătorul de femei din Rădăuți”, a fost condamnat la 30 de ani de închisoare cu executare.
El a fost găsit vinovat de omor calificat și de profanare de cadavre în cazul ultimei soții, care a dispărut fără urmă.
Lavric a fost de la bun început principalul suspect în dispariţiile misterioase ale surorilor Iordache: Iuliana (dispărută din 1995, când avea 16 ani), Nicoleta (ispărută în aprilie 2005, la 31 de ani) şi Ramona (18 ani la data dispariţiei; nu a mai fost văzută din iunie 2005), toate fiindu-i soții. Ancheta a fost coordonată inițial de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, dar pentru că nu s-au găsit suficiente probe, dosarul a fost închis. Spre sfârşitul lui 2013, a fost preluat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. A fost arestat la mijlocul lunii aprilie 2014, apoi a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor. Procurorii au susţinut că, în noiembrie 2000, Lavric şi-a lovit soţia de atunci, Nicoleta Lavric, cu un ciocan în cap. Femeia a ajuns la Spitalul Municipal Rădăuţi, unde a primit îngrijiri medicale, după care a fost externată şi a trăit încă cinci ani alături de soţul ei. A dispărut fără urmă în aprilie 2005. Două luni mai târziu avea să dispară şi Ramona Iordache (18 ani atunci), tânără cu care Vasile Lavric avea un copil în urma unei relaţii extraconjugale. În acest dosar, Vasile Lavric a fost condamnat definitiv de judecătorii de la Curtea de Apel Suceava la trei ani cu suspendare sub supraveghere.
Ulterior, a fost găsit vinovat de omor calificat și de profanare de cadavre în cazul ultimei soții, cea care a dispărut fără urmă. În urma cercetărilor efectuate a rezultat că inculpatul, în noaptea de 10/11 iunie 2020, și-ar fi luat soția de la domiciliul comun situat în municipiul Rădăuți, transportând-o într-un loc necunoscut, după care pe fondul geloziei ar fi agresat-o suprimându-i cu intenție viața și apoi i-ar fi ascuns cadavrul, care nu a mai fost găsit. Ultima decizie a Tribunalului Suceava poate fi atacată cu recurs.
Ecaterina VICOL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau