Un preot din Iași a plătit o minoră să facă sex cu un politician local pentru șantaj: a arătat apoi filmarea enoriașilor în biserică
Dimensiune font:
Un fost preot din Iași este judecat pentru înșelăciune, după ce a încercat să preia ilegal un apartament. Bărbatul a mai fost condamnat pentru șantaj, după ce a plătit o minoră să facă sex cu un politician și a arătat apoi filmarea în biserică.
Un fost preot din Iași, Petrică F., caterisit după două condamnări penale, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi pentru tentativă de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și șantaj, după ce a încercat să preia ilegal apartamentul unei bătrâne, în 2018, scrie Monitorul de Botoșani.
Bărbatul s-a dat drept avocat în fața familiei și a prezentat tribunalului acte falsificate pentru a obține apartamentul femeii decedate între timp, amenințându-l pe nepotul bătrânei să renunțe la locuința primită ca succesiune.
Același fost preot a mai fost condamnat de două ori în trecut, însă de fiecare dată cu suspendare - 3 ani pentru șantaj și 9 luni pentru declarație mincinoasă, iar într-un alt dosar este judecat pentru ultraj.
De notorietate este cazul care a dus la condamnarea sa definitivă pentru șantaj, în 2009. Pe când era preot, în 2005, bărbatul a plătit o minoră de 17 ani să facă sex cu un consilier local de 70 de ani din localitatea ieșeană Costești, pentru a-l șantaja apoi, sperând ca astfel să-i ia locul pe lista de candidați la Consiliul Local.
Ulterior, a prezentat filmarea porno realizată cu camera ascunsă enoriașilor în biserică, la slujba de Crăciun, pentru a-l discredita pe consilier.
În cele din urmă, preotul a fost caterisit.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau