Un traficant de droguri şi-a atacat iubita cu tractorul
Dimensiune font:
* femeia a ripostat cu spray paralizant, bărbatul fiind nevoit să fugă * agresiunea l-a trimis după gratii pentru un an şi jumătate
Inculpat alături de alţi patru amici într-un caz de trafic de droguri, Mircea Cioabă reuşise, pe moment, să scape de închisoare. Astfel, prin sentinţa dată pe 2 ianuarie a.c. de către Tribunalul Iaşi, tânărul a fost plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 zile. Spera că va fi judecat în stare de libertate, însă l-a ajuns din urmă un mai vechi conflict conjugal.
Începând cu anul 2009 şi până în luna august 2018, Mircea a avut o relaţie de concubinaj cu Andreea A. O bună bucată de vreme lucrurile au mers excelent, bărbatul avea o fermă în Ţibăneşti, au apărut pe lume Alesia şi Kevin, viitorul părea promiţător. Din nefericire, la un moment dat, Mircea n-a mai putut face faţă plăţilor, iar ferma a intrat în faliment. Cei doi s-au despărţit, bărbatul a venit în oraş, femeia preluând ce s-a mai putut salva din bunurile societăţii. A izbutit să depăşească momentul delicat şi să repună afacerea pe picioare. Reuşita Andreei a stârnit invidia lui Mircea, acesta venind tot mai des la fermă şi mereu cu chef de scandal. Certurile păreau să se fi terminat o dată cu emiterea unui ordin de protecţie pentru o perioadă de şase luni, dar nu s-a întâmplat deloc aşa. În dimineaţa de 27 februarie 2019, în jurul orei 10.00, Mircea şi-a făcut apariţia la fermă, conducând cu o singură mână un ditamai tractorul de culoare albastră. În cealaltă, ţinea o bară metalică pe care o rotea ameninţător deasupra capului, asemeni unui buzdugan. Andreea trebăluia prin magazie şi a ieşit, alarmată de zgomot. Mircea a oprit tractorul şi a început să-şi fugărească fosta iubită, înjurând cât îl ţineau bojocii. Tânăra nu s-a pierdut cu firea, a intrat în magazie, a înşfăcat de-acol un spray lacrimogen şi s-a întors la luptă. A fost suficient un singur jet pentru a pune capăt agresiunii. Mircea a lăsat bara jos, s-a suit în tractor şi a părăsit zona cu coada între picioare. Andreea nu s-a mulţumit cu atât, avea trei martori de partea ei şi a sesizat poliţia, reclamând încălcarea ordinului de protecţie.
Chemat să dea declaraţie, Mircea a recunoscut faptul că a dat năvală cu tractorul, însă a susţinut că fosta concubină ar fi declanşat ostilităţile şi că el doar s-a apărat. Nu i-a convins pe anchetatori, astfel că, la finele lui 2019, a fost trimis în judecată pentru „ameninţare” şi „nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti dispuse prin ordin de protecţie”.
Procesul s-a tărăgănat mult, au fost 23 termene de judecată, iar sentinţa dată la finele săptămânii trecute a picat cum nu se poate mai prost pentru Mircea. Magistraţii au luat în calcul şi inculparea în dosarul de trafic de droguri şi au decis trimiterea bărbatului după gratii pentru o perioadă de un an şi două luni. În plus, el mai trebuie să achite fostei concubine suma de 11.000 lei drept daune morale. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau