Unanimitate, la CJ Consilierii județeni au aprobat, într-un sfert de oră, 34 de proiecte!

proiecte

Dimensiune font:

| 27-06-2024 08:21

Prima şedinţă ordinară a Consiliului Judeţean după alegerile locale din 9 iunie a fost una neaşteptat de liniştită, având în vedere „contrele” înregistrate între aleşii judeţului în timpul campaniei electorale. Astfel, toate cele 34 de puncte de pe ordinea de zi au trecut „la foc automat”, cu unanimitate de voturi, în mai puţin de un sfert de oră, lucru mai puţin obişnuit cel puţin dacă luăm în considerare ultimele şedinţe ale legislativului judeţean.

Printre proiectele de hotărâre aprobate de consilieri se numără modificarea Hotărârii Consiliului Judeţean Iaşi nr. 291/24.09.2019 privind aprobarea indicatorilor tehnico - economici pentru obiectivul de investiţii „Modernizare drum judeţean DJ 249A pe sectorul cuprins între localităţile Mânzăteşti şi Ungheni, km 12+139 — km 18+539”, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul actualizării devizului general prin includerea ajustărilor de preţ calculate.

Astfel, potrivit proiectului de hotărâre aprobat de consilieri, valoarea totală a obiectivului de investiții a fost modificată prin suplimentarea cu suma de 5,1 milioane de lei inclusiv TVA, până la valoarea totală de 24,4 milioane de lei, din care 24 milioane de lei inclusiv reprezintă lucrările de construcții – montaj.

În cadrul aceleiași ședințe, aleșii județeni au aprobat și dotarea cu echipamente a laboratoroarelor de microbiologie din cadrul Spitalului Clinic de Obstetrică - Ginecologie „Cuza Vodă” Iași și respectiv Spitalului Clinic de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva”, în vederea finanțării acestora prin Programul Sectorioal „Sănătate” 2021 – 2027 al Uniunii Europene.

În contextul apelului Prioritatea 3 „Creșterea eficacității și rezilienței sistemului medical în domenii critice, de importanță strategică cu impact transversal asupra serviciilor medicale și asupra stării de sănătate” sunt vizate investiții de tipul dotare cu echipamente în infrastructura laboratoarelor de microbiologie din cadrul celor două unități spitalicești, valoarea totală a celor douăp proiecter depășind suma de 6,5 milioane de lei.

Noi servicii sociale pentru persoanele cu dizabilități, de la 1 iulie

Tot în ședința de miercuri, aleșii județeni au aprobat şi înființarea începând cu 1 iulie în județul Iași, respectiv la Hârlău şi Paşcani, a unor noi unități de servicii sociale destinate persoanelor cu dizabilități, care vor funcționa în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), dar și închiderea, tot începând cu aceeaşi dată, a Centrului Rezidenţial pentru Minori „Mihail Sadoveanu” din Pașcani, măsură inclusă în Strategia naţională pentru protecţia şi promovarea drepturilor copilului, prin care România şi-a asumat închiderea tuturor centrelor de plasament de tip vechi (clasice).

Nu în ultimul rând, consilierii au aprobat preluarea în administrarea Judeţului Iaşi, respectiv a Consiliului Judeţean Iaşi, a imobilului compus din Casa şi mausoleul „Vasile Alecsandri” de la Mirceşti pentru o perioadă de 10 ani, cu posibilitatea de prelungire, în vederea asigurării continuităţii funcţionării muzeului precum și atribuirea în folosinţă gratuită către Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi a imobilului compus din casa şi mausoleul poetului, tot pentru o perioadă de 10 ani. „Prin aprobarea celor 34 de proiecte de hotărâre continuăm să investim în modernizarea drumurilor județene, în dotarea spitalelor din subordinea Consiliului Județean Iași, în dezvoltarea echitabilă a comunităților locale prin Programul Județean de Dezvoltare Economico - Socială și continuăm să găsim soluții pentru valorificarea patrimoniului cultural ieșean. Facem progrese în ceea ce privește proiectul înființării centurii ușoare de ocolire a municipiului Iași, pentru a ne atinge obiectivul privind siguranța, eficiența și confortul locuitorilor, dar și participanților la trafic. Totodată, prin votul consilierilor județeni s-a aprobat preluarea în administrarea Judeţului Iaşi – Consiliul Judeţean Iaşi a imobilului compus din Casa şi Mausoleul Vasile Alecsandri situat în comuna Mirceşti, în vederea identificării și implementării de proiecte ce vizează consolidarea și asigurarea funcționării acestui muzeu emblematic pentru județul nostru”, a declarat președintele Consiliului Județean, Costel Alexe, la finalul ședinței. Edi MACRI

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com, organizează în data de 31.01.2025, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 26.770 mp, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, zona Dedeman 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 26.770 mp, situată în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: se obține gratuit, atât de la sediul autorității, cât și de pe site-ul autorității 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 23.01.2025, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 31.01.2025, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 31.01.2025, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro
ANUNȚ DE PARTICIPARE LA LICITAȚIE PUBLICĂ privind închirierea prin licitație publică a două spații ce aparțin domeniului public al Comunei Tămășeni, Jud. Neamt. 1.Informații generale privind autoritatea contractantă in special denumirea,codul de identificare fiscală, adresa,numărul de telefon,fax și/sau adresa de e-mail,persoană de contact:Comuna Tămășeni, strad Unirii, nr.157 județul Neamț, telefon: 0233749494, fax: 0233749333 e –mail: primariatamaseni@yahoo.com.Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică,in special descrierea bunurilor care urmează să fie concesionate:Spațiu în suprafață de 118,53 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț. Închirierea se va realiza conform HCL nr.66/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. Spațiu în suprafață de 117,45 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț.Închirierea se va realiza conform HCL nr.67/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. 2.Informații privind documentația de atribuire : se regăsesc in caietul de sarcini. 2.1.Modalitatea sau modalitațile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar din documentația de atribuire:la sediul Comunei Tămășeni sau în baza unei solicitari scrise sau in format electronic adresate către Primăria comunei Tămășeni.2.2.Denumirea si datele de contact ale compartimentului de la care se pot obține un exemplar din documentația de atribuire: Primăria comunei Tămășeni, Compartiment administrare domeniul public și privat, fond funciar, cadastru și resurse umane.2.3.Costul si condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ: 10,00 lei poate fi achitat in numerar la casieria unitații.2.4.Data–limită de pentru solicitarea clarificărilor 08.01.2025 ora 12:00.3.Informații privind ofertele:3.1.Data-limită de depunere a ofertelor : 15.01.2025 ora 10:00.3.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț, la registratură.3.3.Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: 2 exemplare. 4.Data si locul la care se va desfașura sedința publică de deschidere a ofertelor: 16.01.2025 ora 10:00, Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț.6.Denumirea, adresa, numărul de telefon și /sau adresa de e-mail ale instanței competente in soluționarea litigiilor apărute si termenele pentru sesizarea instanței : Judecătoria Roman, Piata Roman Voda nr. 1 cod postal 611022 telefon 0233 743858 fax 0233 742583 , e-mail : jud – roman@just.ro. 7.Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate in vederea publicării: 17.12.2024. Primar, Lucaci Stefan
Grigore Leșe, luat cu AMBULANȚA de la hotel, la Botoșani, după ce i s-a făcut rău în urma unui recital. Ce spun medicii
15/01/2025 23:27

Artistul Grigore Lese a ajuns, miercuri seară, la Spitalul Judetean de Urgentă „Mavromati” din Botosani, la putin timp după ce a sustinut un recital la Gala de decernare a Premiului National de Poezie ...

Polițiștii au scos din trafic 4 conducători auto
15/01/2025 19:49

La data de 13 ianuarie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Iasi au actionat pentru prevenirea accidentelor rutiere, in special a celor produse pe fondul nerespectării regulilor privind acordarea prio ...

Sindicaliştii de la Complexul Muzeal Naţional Iaşi au protestat la locul de muncă
15/01/2025 19:46

La Palatul Culturii, Ziua Culturii Naţionale a fost sărbătorită intr-un mod atipic. Aproape o sută de sindicalişti din Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi şi-au pus banderole albe la b ...

Ieșenii s-au adunat la Teiul lui Eminescu
15/01/2025 19:45

* „Cultura romanească, simbolurile noastre strămosesti trebuie cultivate peste timp. Nu vrem să vorbim despre trecut, pentru că despre Eminescu si cultură nu poti să vorbesti la trecut, ci doar la p ...

Probă de desen tehnic pentru cei care doresc să devină arhitecţi
15/01/2025 19:44

* la admiterea in anul universitar 2025-2026 de la TUIASI candidaţii depun singur dosar şi se pot inscrie la trei facultăţi * inscrierea la cele 11 facultăţi se face pe baza unor criterii bazate, in princ ...

Dezastru la simularea Evaluării Naționale, în județ - Opt din zece elevi au luat note sub 5 la Matematică!
15/01/2025 16:33

La simularea Evaluării Naţionale organizată in luna decembrie de Inspectoratul Şcolar Judetean Iasi, 80,3% dintre elevii de clasa a VIII-a din mediul rural au luat note sub 5 la Matematică, iar 54% dintre ...

  Abandonul școlar, combătut cu programul „Masa caldă”
15/01/2025 14:34

Într-un peisaj educational marcat de provocări diverse, programul „Masa caldă” se conturează ca o solutie eficientă pentru reducerea abandonului scolar. Initiat cu scopul de a sprijini ele ...

Câștigătorii Galei Premiilor Naționale „Eminescu
15/01/2025 10:08

La Teatrul Mihai Eminescu din Botosani a avut loc aseară Gala Culturii Nationale. În cadrul evenimentului au fost acordate trei distinctii. Premiul National pentru traducere din literatura romană ...

S-a furat sistemul de evacuare a apelor pluviale al Variantei Ocolitoare Bârlad/ 49 m de țeavă sustrași de la pasajul aflat în lucru
15/01/2025 09:28

Hotii au sustras sistemul de evacuare a apelor pluviale a Variantei Ocolitoare Barlad. Compania de Administrare a Infrastructura Rutiere a anuntat, marti, evenimentul nedorit, petrecut pe 11-13 ianuarie 2025. I ...

Incendiu la Depozitul de colete Sameday, din Miroslava
15/01/2025 08:54

Un depozit al unei firme de curierat, aflat in satul Brătuleni, comuna Miroslava, a fostcuprins de flăcări, in această dimineată. „Forte si mijloace de interventie din cadrul Detasamentului 1 de Pom ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei