Universitățile ieșene, în pragul admiterii
Dimensiune font:
Elevii au terminat examenul de Bacalaureat și se gândesc deja unde vor da la facultate. Universitatile din Iași vin cu o ofertă impresionantă. Locurile la buget sunt mai multe anul acesta. Bătaia mare pe locuri rămâne la facultățile cu tradiție în acest sens.
De departe surpriza cea mai plăcută vine de la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași. Anul acesta numărul de locuri la buget este de 950, cu 200 mai mult față de anul trecut.
La medicină generală din cele peste 420 de locuri sunt anunțate cu 150 în plus fără taxă față de anul 2023.
Examenul de admitere se anunță a fi unul greu, pe 21 iulie va avea loc, iar concurența de anul trecut, aproape 4 pe loc, îi face pe tineri să aibă emoții și mai mari.
Și Universitatea Tehnică din Iași are mai multe locuri la Buget
Cele două facultăți unde în mod tradițional tinerii „se bat” pe locuri, automatică și calculatoare și arhitectura, vor avea și anul acesta examen de admitere. Anul trecut bătaia a fost de trei pe loc la acestea. „Peste o săptămână dăm startul admiterii din acest an, am scos la concurs aproximativ 6000 de locuri pentru studiile de licență și master. Este pentru noi un record al ultimilor ani. O cifră care reflectă necesarul din ce în ce mai mare de specialiști în domeniul tehnic pe plan național și internațional. Avem o gamă largă de programe de studii. Condițiile de școlarizare sunt deosebite, un campus mare, al doilea din țară. Încercăm o nouă viziune privind mobilitatea internațională a studenților. Sperăm ca tendința din anii trecuți să se mențină”, spune Marinel Temneanu, prorector UTI Iași.
La Universitatea „Cuza”, patru facultăți pregătesc examen de admitere
La drept, teologie ortodoxă, informatică și educație fizică și sport, tinerii vor avea, de asemenea, de susținut examen. „Anul acesta, la Universitatea Cuza sunt peste 13.000 de locuri la licență și master. Dintre acestea 3600 sunt la buget la licență și peste 2000 la master, restul la taxă. Ca și în anii trecuți avem o platformă online pentru înscrieri. Alții vor veni să depună și fizic dosarele. Cele mai multe facultăți apelează la media de la Bacaluareat, dar avem și patru facultăți care apelează la o testare scrisă. Este vorba de informatică, drept, educație fizică si sport, dar și teologia ortodoxă. Avem două probelan noi la master. Sunt în acord cu cele mai noi tendințe în materie de forța de muncă”, explică prof Dr. Ionuț Nistor, prorector Activitate Didactică UAIC Iași.
Universitatea pentru Științele Vieții atrage studenții prin dotările facultăților, fermele didactice și campusul plin de viață.
În plus, numărul mare de burse și posibilitatea de angajare imediată după absolvire îi face pe tineri să se înscrie aici. „Și în acest an Universitatea pentru Științele Vieții din Iași oferă tinerilor peste 1100 de locuri dintre care peste 800 la buget, cele mai importante pentru ei la cele patru facultăți și 13 specializări din cadrul lor. Așteptăm bobocii cu un campus situat in cea mai frumoasă zonă verde a Iașului cu posibilitate de cazare pentru toți cei care doresc, baza sportivă și cantina. Totul e modernizat. Peste 40% dintre studenții noi au burse”, spune prof dr Gerard Jităreanu, rector USV Iași.
Admiterile vor începe la unele universitățile imediat după afișarea notelor la bacalaureat și vor dura între 7 și 10 zile.
Tinerii pot să își depună dosarele la mai multe facultăți și se pot înscrie inclusiv online. Maria STANCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau