Vești despre Arhiepiscopul Sucevei, dus cu elicopterul SMURD la spital - A fost operat pe inimă și i s-a montat un stimultor
Dimensiune font:
Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, ÎPS Calinic, a fost operat la Institutul de Boli Cardiovasculare din Iaşi, surse medicale precizând că i-a fost implantat un stimulator cardiac.
Starea înaltului prelat este una stabilă, el fiind operat de urgenţă la Institutul de Boli Cardiovasculare din Iaşi, notează news.ro.
Aceleaşi surse au precizat că ÎPS Calinic a trecut prin momente dificile, dar după ce i-a fost implantat un stimulator cardiac se află în afara oricărui pericol.
Înaltul prelat va mai rămâne internat câteva zile în spitalul din Iaşi, după care îşi va putea relua activitatea.
Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, ÎPS Calinic, a fost adus, luni, cu elicopterul SMURD de la Suceava la Institutul de Boli Cardiovasculare din Iaşi, acuzând probleme cardiace. El a ajuns iniţial la Spitalul Judeţean Suceava, fiind transferat ulterior cu elicopterul SMURD la Iaşi.
Potrivit unor surse medicale, ar fi suferit un bloc atrioventricular, motiv pentru care a necesitat îngrijiri într-o clinică de specialitate.
IPS Calinic are 66 de ani şi a fost întronizat arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor pe 26 iulie 2020.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau