Viaţă curmată cu un lemn de foc
Dimensiune font:
Un bărbat şi-a ucis mama * femeia, în vârstă de 84 de ani, a fost lovită în cap de către feciorul ei * criminalul a cerut ajutor la 112 abia după o jumătate de oră
Un apel la 112 a anunţat o crimă oribilă petrecută la Gâşteşti, lângă Paşcani. O femeie de 84 de ani a fost ucisă de fiul ei, de 44 de ani. Poate dacă ar fi ştiut ce viperă a ocrotit la sân, femeia ar fi alungat năpârca de acasă.
După o ceartă cruntă, eroul negativ al poveştii a luat un lemn de pus în foc şi a lovit-o în moalele capului. Bătrâna a căzut ca secerată, iar feciorului nu i-a păsat deloc de ea. Abia peste o jumătate de oră, când a văzut că nu mai mişcă, a sunat la 112, pătruns probabil de remuşcări care nu-şi mai au rostul.
Bărbatul era cunoscut în Gâşteşti drept un scandalgiu notoriu. Bea de stingea, iar la băutură făcea şi mai multă scandal. Certurile în casa mamei erau frecvente. La un moment dat, sătulă de panaramă, femeia a cerut un ordin de protecţie, iar poliţiştii l-au emis. Ordinul l-a ţinut pe feciorul agresiv departe de mama lui vreo trei luni, până pe 26 ianuarie, când a expirat. S-a întors acasă smerit, iar bătrâna l-a primit. Nu avea să ştie că omul pe care l-a crescut şi l-a ocrotit o viaţă întreagă avea să-i ia zilele.
Petrişor FILIP
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau