Zeci de medici de familie din Iaşi au acceptat vaccinarea anti-COVID

Dimensiune font:

| 13-05-2021 00:00

Pentru o mai mare eficientizare, procesului de vaccinare se desfășoară în etapa actuală inclusiv prin intermediul cabinetelor medicilor de familie.

Aceştia vor asigura informarea, programarea la vaccinare, administrarea vaccinului conform schemei complete de imunizare în cabinetul propriu, monitorizarea și raportarea reacțiilor adverse pentru persoanele aflate pe listele proprii, pentru persoanele care nu au medic de familie și pentru persoanele care se află pe lista unui medic de familie care nu a incheiat contract cu CAS Iași pentru vaccinarea inpotriva COVID-19.

Numărul persoanelor imunizate va fi proporțional cu numărul dozelor de vaccin distribuite către medicii de familie conform solicitărilor transmise la Direcția de Sănătate Publică Iași. Programările pentru vaccinare se realizează pe listele deschise de fiecare doctor în cabinete, iar acesta își va stabili programul de imunizare. Vaccinul pus la dispoziția medicilor de familie este Johnson & Johnson, se administrează într-o singură doză și poate fi făcut tuturor persoanelor cu vârsta peste 18 ani.

În perioada următoare, vaccinul Johnson & Johnson poate fi administrat persoanelor eligibile la vaccinare în 38 de cabinete ale medicilor de familie. Este vorba de Călăraşu Adrian (Dispensar Tătăraşi), Calistru Carmen (Dispensar Tătăraşi), Picioreanu Iuliana (Holboca), Hamod Mustafa (Osoi –Comarna), Rîpă Carmen         (Dobrovăţ), Olăraşu Olguţa (Ciorteşti), Olăraşu Viorel (Ciorteşti), Popescu Francisc (Ciorteşti), Burghelea Svetlana (Dolheşti), Nistor Valentina (Erbiceni), Vornicu Gina (Lungani), Mitrea Mioara, Clinc Maria, Benchea Maria, Creangă Veronica (toţi din Târgu Frumos), Manole Florenţa (Sineşti), Lazar Anca (Cepleniţa), Iamandi Gabriela (Dispensar Dacia), Ivaşcu Simona (Voineşti), Zlăvog Ana Maria (Gârbeşti Ţibana), Lozneanu Raluca (Tansa), Herescu Cristian (Dagâţa), Vasincu Gianina (Probota), Ioan Diana (Vlădeni), Constantinescu Adriana (Andrieşeni), Rădulescu Marcellino (Plugari), Bucur Mioara (Ţibăneşti), Aruxandrei Irina (Ţibăneşti), Dimitriu Nicoleta (Şos. Nicolina nr.115), Grecu Iuliana (B-dul Independenţei), Grecu Alina     (B-dul. N.Iorga), Sauciuc Doina          (Str. Iarmaroc, nr. 21), Popa Iuliana (B-dul Independenţei 16), Şulea Rodica (B-dul Nicolae Iorga 39), Naghi Simona (Str.Moara de Foc nr.1), Maftei Ştefania (Str. Ion Creanga, nr.73), Herescu Mirela (Str. Vitejilor), şi Sorlescu Mirela (Str. Anton Crihan nr.16). În funcție de disponibilitatea medicilor de familie, lista va fi actualizată în perioada următoare. Lucian STATE

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:15

Comuna Urecheni, judetul Neamt, concesioneaza  spatiu in suprafata de 80,13 mp 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Urecheni, cu sediul in comuna Urecheni, sat Urecheni, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, telefon/fax 0233/784.005, e-mail: primaria_urecheni@yahoo.com, cod fiscal 2614260. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata totala de 80,13 mp, compus din: Depozit -14,70 mp, Hol -2,75 mp, Oficina -25,72 mp, Birou -9,76 mp, Grup sanitar -2,40 mp, Hol comun -24,80 mp, avand ca destinatie desfasurarea unor activitati de Farmacie (Comert cu amanuntul al produselor farmaceutice), situat in incinta imobilului Dispensar medical uman, Str. Dealul Hanului nr. 55, sat Urecheni, comuna Urecheni, judetul Neamt, inscris in CF 50559 Urecheni, nr. Cadastral 50559-C1, care apartine domeniului public al Comunei Urecheni. Concesiunea se face conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si a Hotararii Consiliului Local Urecheni nr. 85/16.12.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: Se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Documentatia de atribuire se poate ridica la cerere de la sediul Comunei Urecheni. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Financiar -contabil, Comuna Urecheni, comuna Urecheni, sat Urecheni, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, telefon/fax 0233/784.005, e-mail: primaria_urecheni@yahoo.com. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 26.02.2025, ora 15.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 06.03.2025, ora 15.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Urecheni, comuna Urecheni, sat Urecheni, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, telefon/fax 0233/784.005, e-mail: primaria_urecheni@yahoo.com. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 (un) exemplar in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 10.03.2025, ora 11.00, Comuna Urecheni, comuna Urecheni, sat Urecheni, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 07.02.2025.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si /sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Dodesti, cu sediul in satul Dodesti, str. Principala, nr. 44, cod postal 737576, telefon 0235.433.118, fax 0235.433.118, adresa de e-mail: primariadodesti @yahoo.com, cod fiscal 16368328. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: spatiu cu destinatie cabinet medical -specializarea medicina de familie, situat in incinta Centrului Multifunctional de zi Dodesti in intravilanul satului Dodesti, comuna Dodesti, Carte funciara 70266-C2, obiectiv aflat in domeniul public al comunei Dodesti, conform H.C.L. nr. 5/23.01.2025 si O.U.G. nr. 57/2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: in baza cererii depuse la sediul comunei Dodesti, judetul Vaslui, Compartiment Secretariat. 3.2. Denumirea si adresa serviciului / compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartiment Secretariat, comuna Dodesti, satul Dodesti, str. Principala nr. 44, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: costul documentatiei de atribuire este in suma de 100 de lei si se achita in numerar la casieria autoritatii contractante. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 10/03/2025, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 19/03/2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Secretariat al Comunei Dodesti, satul Dodesti, str. Principala nr. 44, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: ofertele se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul interior si unul exterior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 19.03.2025, ora 14.00, in sala de sedinte a Comunei Dodesti, comuna Dodesti, satul Dodesti, str. Principala, nr. 44, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si /sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Vaslui, Sectia de Contencios Administrativ si Fiscal, Vaslui, str. Stefan cel Mare, nr. 54, judetul Vaslui, cod postal 730171, telefon 0235.311.582, fax 0235.311.582, adresa de e-mail: tr-vaslui@just.ro
Educația, noul lux al viitorului
02/03/2025 15:00

Într-o lume in care accesoriile scumpe pot fi cumpărate, iar tendintele se schimbă sezonier, educatia rămane un simbol al rafinamentului autentic. O minte cultivată nu are nevoie de artificii pentru a ...

Lăsata Secului pentru Postul Paștelui, timpul răgazului și al începutului curat
02/03/2025 13:54

Se lasă sec. Se asază linistea. De pe mese dispar bucatele grase, iar casele se umplu de aromele unui foc ce purifică. Oamenii se asază unii langă altii, impart plăcinte, vin, vorbe si iertări. Este prag ...

Mihai Chirica - Încă un șantier uriaș se va deschide în Iași! Dispare linia de tramvai din fața Palatului Culturii. Parcarea din fața Teatrului Național va fi desființată
02/03/2025 12:10

Primarul Mihai Chirica planifică deschiderea unui santier urias in Iasi. Acesta vrea să mute liniile de tramvai din fata Palatului Culturii În perioada următoare vor avea loc schimbări majore pe stra ...

Un stâlp electric a luat foc în orașul Suceava
02/03/2025 11:06

Un stalp electric aflat pe o stradă din orasul Suceava a luat foc. Incendiul a avut loc duminică. Pompierii au reusit să stingă flăcările. ISU Suceava anuntă că pompierii militari suceveni au interveni ...

La un pas de moarte! Trei pescari au căzut într-un lac de acumulare din Botoșani, după ce gheața s-a spart sub ei
02/03/2025 10:36

Trei bărbati care pescuiau pe un lac de acumulare din judetul Botosani au fost salvati, sambătă, după ce au căzut prin gheata subtire. Incidentul a avut loc in apropierea localitătii Rogojesti, la aprox ...

Brutărie din Iași, închisă de Piedone. Pâinea era fabricată în mizerie, rugină și pereți crăpați
02/03/2025 07:49

Imediat ce si-a făcut publică adresa de mail la care pot fi făcute sesizări, au inceput să curgă reclamatiile la Autoritatea Natională pentru Protectia Consumatorilor. Cristian Popescu Piedone a inchis o ...

Povestea Mărțișorului
01/03/2025 09:00

Tradiţia spune să purtăm mărţişoare in prima zi a primăverii. Astăzi, sunt confecţionate din două fire colorate in alb şi roşu, de care se prinde un obiect artizanal, dar nu mereu a fost aşa.  ...

Liber la spus minciuni
01/03/2025 08:15

 Se minte la greu, o ştie oricine a călcat intr-o sală de judecată. Grefierul consemnează toate spusele, se scrie declaraţia şi se dă la semnat. Mai departe, cam nimic... Teoretic, instanţele ar ...

Explozie într-un bloc din Iași, 30 de persoane au fost evacuate
28/02/2025 14:16

 O explozie s-a produs aseară intr-un apartament de pe strada Muşatini, unde se efectuau lucrări la centrala termică. Deflagraţia nu a fost urmată de incendiu. Două persoane, de 23 şi 24 de ani şi ...

Biletele la muzeele Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași pot fi rezervate și online
28/02/2025 09:41

Pentru a veni in intampinarea iubitorilor de muzee si a celor care doresc să participe la evenimentele culturale desfăsurate in spatiile muzeale, Complexul Muzeal National „Moldova” Iasi aduce in ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei