Zeci de polițiști vasluieni au fost cercetați, în 2021
Dimensiune font:
Comportament necorespunzător la serviciu, în familie sau în societate, neglijență în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau întârzieri repetate în soluționarea lucrărilor, acestea sunt principalele abateri pentru care polițiștii vasluieni au fost cercetați disciplinar în 2021. La solicitarea ziarului Vremea Nouă, Inspectoratul Județean de Poliție (IPJ) Vaslui ne-a comunicat că pe parcursul anului trecut 40 de polițiști din județ au fost cercetați disciplinar.
Potrivit lui Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, abaterile reținute în sarcina polițiștilor au fost cele privind neglijența manifestată la îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispozițiilor primite de la șefii ierarhici, comportarea necorespunzătoare în serviciu, familie sau societate, care aduce atingere onoarei, probității profesionale a polițistului sau prestigiului instituției, precum și întârzierea repetată sau nejustificată a soluționării lucrărilor. Față de polițiștii cercetați disciplinar s-au dispus următoarele sancțiuni: 4 diminuări ale salariului funcției de bază și 13 mustrări scrise. 20 de cercetări prealabile încă nu au fost finalizate, iar 16 cercetări au fost încheiate cu clasare.
Tot în anul 2021, Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui a recompensat 155 de polițiști pentru munca depusă. 138 dintre ei au primit mulțumiri scrise, iar 38 au primit felicitări scrise sau verbale. Totodată, pentru merite excepționale în atingerea unor obiective deosebite în activitatea poliției, 51 de polițiști (15 ofițeri și 36 de agenți) au fost avansați în gradul profesional următor, înaintea îndeplinirii stagiului minim.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau