161 de parlamentari au semnat cererea de suspendare a lui Klaus Iohannis din funcția de președinte

8

Dimensiune font:

| 17-01-2025 00:42

Partidul Oamenilor Tineri a depus cererea de suspendare a lui Klaus Iohannis din funcția de președinte, anunță AUR într-un comunicat de presă.

161 de parlamentari de la AUR, POT și SOS au semnat documentul, precizează sursa citată.

„În aceste condiții de profundă criză politică și constituțională, poporul român, prin organul său reprezentativ suprem, trebuie să analizeze urgent această situație fără precedent și să adopte soluții pentru revenirea imediată în cadrul constituțional consacrat și la valorile definitorii care au fost câștigate prin sacrificiul eroilor din decembrie 1989.

Mandatul lui Klaus Iohannis s-a încheiat de drept pe data de 21 decembrie 2024. Acesta ocupă în mod ilegal funcția supremă în statul român ca urmare a unei lovituri de stat pe care a condus-o si care a fost dată pe 6 decembrie 2024 și ca urmare a unei decizii abuzive a Curții Constituționale.

Este momentul ca voința poporului român să fie respectată și ca democrația să fie restaurată. AUR va continua să lupte pentru adevăr, dreptate și suveranitatea țării, refuzând să accepte compromisul sau tăcerea în fața abuzurilor de putere. Le cerem tuturor parlamentarilor să își asume responsabilitatea istorică și să acționeze în interesul națiunii, nu al unui regim ilegitim, și să voteze pentru suspendarea lui Klaus Iohannis.

Vindecarea și repararea disfuncționalităților care au creat aceste mari diviziuni sociale începe cu o asumare morală și o recunoaștere a încrederii pierdute. Dacă lui Klaus Iohannis îi lipsește această minimă demnitate umană, ne revine nouă rolul de a acționa pentru a restabili democrația în deplinătatea ei.

Doar prin unitate și determinare putem restabili ordinea constituțională în țară!”, notează AUR.

Ce urmează pentru suspendarea lui Iohannis

Inițiatorii aveau nevoie de minim 1/3 din numărul total al parlamentarilor, pentru a putea propune votul pentru organizarea unui referendum pentru demiterea președintelui.

Nu se stie, inca,daca la vot s-ar putea adăuga și parlamentarii USR.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Societatea ADVENTURE GROUP CONSTRUCT SRL in faliment, in bankruptcy, en faillite, prin lichidator judiciar C.I.I. DOBOS BERNARD anunta scoaterea la vanzare prin licitatie publica cu strigare, a bunurilor mobile/mijloace auto apartinand societatii: Lot 1: BMW 520D, fabricatie 2003, 1995 cm3, 163 CP, Euro 4, serie sasiu WBANJ31010CP78550, rulaj 355.000 km, val. de piata estimata(lei)= 13.435,00; val. de incepere a licitatiei (lei)= 13.435,00; Lot 2: Mercedes Sprinter 311 CDI, fabricatie 2005, 2148 cm3, 110 CP, Euro 3, serie sasiu WDB9036632R849466, rulaj cca. 200.000 mile /321.868 km, val. de piata estimata(lei)= 11.942,00; val. de incepere a licitatiei (lei)= 11.942,00; Lot 3: Mercedes Vito 108 CDI, fabricatie 2002, 2148 cmc, 82 CP, Euro 3, serie sasiu WDF63809413457036, rulaj 277.971 km, val. de piata estimata(lei): 5971,00, val. de incepere a licitatiei (lei)= 5971,00; Lot 4: Mercedesl Sprinter, fabricatie 2007, 2148 cmc, 150 CP, Euro 4, serie sasiu WDB9066351S232649, rulaj 367.850 km; val. de piata estimata(lei)= 19.904,00, val. de incepere a licitatiei (lei)= 19.904,00. Activele se vand individual, pe loturi de active. Pretul de pornire a a licitatiilor este reprezentat de 100% din valoarea de lichidare stabilita prin Raportului de evaluare nr.230/20.01.2025, respectiv sumele mentionate in coloana 4 din tabelul de mai sus, la care se adauga TVA. Licitatia va avea loc la data de 24 Februarie 2025 ora 11.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iasi, str. A. Panu nr.1, bl.A2, mezanin, spatiu comercial, corp 1A, jud. Iasi, si se va desfasura dupa regulile stabilite prin regulamentul aprobat de creditori, ce poate fi consultat in integralitate la sediul lichidatorului judiciar, pe internet la adresa www.insolventaiasi.ro, sau poate fi comunicat prin e-mail, la cerere, persoanelor interesate. In caz de neadjudecare, licitatia publica se va repeta in aceleasi conditii in datele de: 03 Martie 2025 ora 11.00, 10 Martie 2025 ora 11.00, 17 Martie 2025 ora 11.00, respectiv 24 Martie 2025 ora 11.00. Inscrierea la licitatie, si constituirea garantiei de participare de 10% din pretul de pornire a licitatiei se fac cel mai tarziu pana in preziua licitatiei, ora 16.00. Informatii suplimentare se pot obtine la tel: 0745366885, ori prin e-mail: office@insolventaiasi.ro.
Elena Lasconi anunță că îl bătea pe Călin Georgescu
06/02/2025 21:14

Preşedinta USR, Elena Lasconi anunţă că va venit cu dezvăluiri, ea precizand că ar fi caştigat alegerile, din cifrele pe care le-a primit chiar inainte cu o zi, pentru că se schimbaseră procentajele. E ...

Reacţia lui Trump după ce Zelenski a cerut arme nucleare dacă Ucraina nu este primită în NATO
06/02/2025 19:14

Reprezentantul special al Casei Albe pentru Ucraina, Keith Kellogg, consideră că sansele Ucrainei de a dobandi din nou arme nucleare sunt "mici spre la zero". Declaraţia vine după ce presedintele Volodimir ...

Se pregătește o mare lovitură în Parlament: Victor Ponta își calculează următoarea mutare
06/02/2025 14:27

Deputatul Victor Ponta este intr-un ”război rece” cu cei din conducerea PSD, asta pentru că isi doreste să candideze la alegerile prezidentiale, dar partidul a ales să-l sustină pe Crin Antonescu. In ...

Înalta Curte trimite acasă pensionarii din administrația publică. Statul nu știe câți funcționari vor pleca și care vor fi efectele
06/02/2025 13:20

 Un functionar public care are si o decizie de pensionare nu mai poate lucra in administratie. Contractul lui de muncă incetează imediat, a decis Înalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ), chiar d ...

Crin Antonescu nu renunță la cursa pentru alegerile prezidențiale: 'Nu există motiv să mă determine să mă retrag'
06/02/2025 12:28

Candidatul coaliţiei de guvernare pentru alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, a declarat, miercuri seară, că nu există niciun motiv să se retragă din competiţie şi a subliniat că are o ”neincred ...

Ruptură de proporții în USR. Cum vrea candidatul Nicușor Dan să scape de Elena Lasconi cu ajutorul lui Vlad Voiculescu
06/02/2025 11:29

Elena Lasconi si Nicusor Dan se bat pe acelasi electorat, anulandu-si astfel reciproc sansele de a intra in al doilea tur al alegerilor prezidentiale din acest an. Fiind ambii constienti de acest lucru incearc ...

USR a votat împotriva bugetului prin care 'PSD şi PNL taie de la pensionari şi copii, dar lasă privilegiile specialilor'
06/02/2025 11:19

USR anunţă că parlamentarii proprii nu au votat bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale pentru 2025 prezentate de Guvernul Ciolacu pentru că ”sunt bugete nerealiste, cu venituri umflate doar ca ...

 Kremlinul a acceptat oferta lui Zelenski: rușii sunt de acord la negocieri Putin-Zelenski
06/02/2025 10:43

Rusia nu refuză să negocieze cu Volodimir Zelenski, in ciuda faptului că seful statului, Vladimir Putin, il consideră presedintele "ilegitim" al Ucrainei, a declarat purtătorul de cuvant al Kremlinului, Dm ...

De 33 de ani nu s-a mai întâmplat asta! Cel care conduce Transnistria din umbră a inclus postul public de televiziune Moldova1 în rețeaua de cablu
06/02/2025 10:03

De 33 de ani nu s-a mai intamplat asta! Postul public de televiziune „Moldova 1” poate fi urmărit si in Transnistria. Cel mai mare operator de cablu din regiune, IDC, controlat de controversatul Victor Gus ...

Prima mare victorie pentru Donald Trump: SUA recâștigă accesul liber în Canalul Panama
06/02/2025 10:00

Navele guvernamentale americane vor putea trece gratuit prin Canalul Panama, o rută maritimă strategică pe care preşedintele Donald Trump ameninţă să o retragă, a anunţat miercuri Washingtonul. "Statu ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei