A apărut în Monitorul Oficial un document așteptat de firmele afectate de pandemie: metodologia de eliberare a Certificatelor de Situație de Urgență
Dimensiune font:
Metodologia de solicitare și eliberare a Certificatelor de Situație de Urgență a fost publicată, joi, în Monitorul Oficial.
Certificatele de Situație de Urgență au ca scop susținerea operatorilor economici în relațiile cu instituțiile publice pentru obținerea, în condițiile legii, de facilități/ măsuri de sprijin ori în relațiile comerciale, ca urmare a impactului economic, financiar și social asupra activității acestora, determinat de răspândirea coronavirusului SARS–CoV-2.
Certificatele de situație de urgență sunt solicitate și se vor elibera exclusiv electronic, prin intermediul platformei http://prevenire.gov.ro/. Certificatele de situație de urgență vor fi emise în două forme:
TIP 1 (ALBASTRU) – eliberat pentru solicitanții care cer acordarea acestuia în baza declarației pe propria răspundere din care rezultă întreruperea totală sau parțială a activității, ca urmare a deciziilor emise de autoritățile publice competente, potrivit legii, în perioada stării de urgență decretate;
TIP 2 (GALBEN) - eliberat pentru solicitanții care cer acordarea acestuia în baza declarației pe proprie răspundere din care rezultă înregistrarea unei diminuări a încasărilor în luna martie 2020 cu un procent de minimum 25% față de media încasărilor din perioada ianuarie – februarie 2020.
CSU se solicită în baza unei declarații pe propria răspundere, prin care solicitantul își asumă faptul că toate datele furnizate sunt complete, reale și corecte în fiecare detaliu prezentat. Modelul declarației pe propria răspundere va putea fi descărcat de pe platforma http://prevenire.gov.ro.
În termen de 5 zile, de la publicarea în Monitorul Oficial, Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri (MEEMA), va asigura adaptarea și funcționarea platformei electronice http://prevenire.gov.ro/, în scopul depunerii solicitărilor și eliberării CSU.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau