„Cameleonul politic” olandez care devine secretar general al NATO

Cunoscut pentru drumurile sale către serviciu pe bicicletă în timp ce mănâncă un măr, dar şi pentru abilităţile sale de bun negociator şi stilul politic cameleonic ce-i permite să se descurce în situaţii complexe, reuşind de pildă să supravieţuiască politic multor scandaluri şi acum să obţină sprijinul tuturor adversarilor săi în demersul de a deveni de secretar general al NATO, premierul (acum interimar) olandez Mark Rutte va avea nevoie să-şi pună în valoare toate aceste talente în viitorul său post.

Unicul său contracandidat, preşedintele român Klaus Iohannis, a anunţat joi mai devreme că-şi retrage candidatura, lăsându-i lui Rutte cale liberă să-i succeadă lui Jens Stoltenberg în postul de secretar general al NATO. Rutte va fi al patrulea olandez care ocupă acest post, după Dirk Stikker, Joseph Luns şi Jaap de Hoop Scheffer.

Cel mai dificil pentru Rutte în demersul său a fost să-l convingă pe premierul conservator ungar Viktor Orban, cu care a avut numeroase dispute în urma frecventelor critici pe care le-a formulat la adresa Budapestei, pe teme începând de la măsurile lui Orban contra homosexualităţii şi până la reformele judiciare. Viktor Orban a mărturisit chiar că „individul olandez” îl „urăşte”, după ce Rutte a spus în 2021 că Ungaria trebuie să fie „pusă în genunchi” şi că această ţară ”nu mai are ce să caute în Uniunea Europeană”, în urma adoptării de către Budapesta a unei legi de protecţie a minorilor care interzice în şcoli materialele despre homosexualitate.

Un lucru pe care Rutte l-a demonstrat în cei 14 ani cât a fost premier este capacitatea de a ajunge la acorduri ingenioase cu adversarii săi, indiferent de ideologii ori antipatii. El a rezolvat astfel şi tensiunile cu Orban, căruia, după o întrevedere, i-a trimis o scrisoare împreună cu acordul de a o face publică, în care promite că, în calitate de secretar general al NATO, va trata „toate ţările cu acelaşi nivel de înţelegere şi respect”, adăugând că a „luat act de faptul” că acele remarci ale sale din 2021 „au provocat o anumită nemulţumire” în Ungaria, fără a prezenta totuşi scuzele cerute de Orban. El l-a asigurat în plus pe acesta din urmă că Ungaria nu va fi obligată să participe la activităţile Alianţei Nord-Atlantice în Ucraina.

Cu toate aceste promisiuni, Rutte a obţinut şi sprijinul lui Orban, care, de partea sa, a reuşit să revendice în faţa concetăţenilor săi o victorie politică.

Relaţiile bune ale lui Rutte cu fostul preşedinte american Donald Trump ar putea să fi jucat un rol în susţinerea candidaturii sale, în perspectiva unei posibile reveniri a republicanului la Casa Albă. Premierul olandez este recunoscut printre omologii săi europeni drept salvatorul summitului NATO din 2018, când a discutat cu Trump asupra cheltuielilor de apărare pe care fostul preşedinte american dorea să le vadă crescute în rândul europenilor.

Spre deosebire de alţi lideri europeni, Rutte s-a arătat de altfel îngăduitor faţă de eventuala revenire a lui Trump la Casa Albă. „Trebuie să colaborăm cu acela care va fi în ringul de dans (…) Toate aceste plânsete şi văicăreli legate de Trump, le tot aud în ultimele zile. Să încetăm cu asta!”, a îndemnat el la Conferinţa de Securitate de la Munchen.

Mark Rutte este cunoscut şi prin mai multe porecle, una fiind „Teflon Mark”, ce sugerează capacitarea sa de a ieşi nevătămat politic dintr-o serie de situaţii în care alţii şi-ar fi pierdut postul, cum a fost în 2021 demisia guvernului său în urma unui scandal privind alocaţiile sociale. Susţinători al rigorii bugetare, el a intrat odată în conflict şi cu risipitoarele ţări din partea de sud a Europei, care acum par să fi lăsat în urmă acele divergenţe şi îi susţin candidatura la NATO.

Născut la Haga pe 14 februarie 1967, Rutte a studiat Istoria la Universitatea din Leiden. După ce a lucrat o scurtă perioadă în sectorul privat, în anii ’90 s-a alăturat Partidului Popular pentru Libertate şi Democraţie (VVD), iar ulterior cariera sa politică a cunoscut o ascensiune continuă, reuşind în 2006 să preia conducerea partidului.

El a devenit în 2010, la vârsta de 43 de ani, primul şef al unui guvern liberal olandez după aproape o jumătate de secol, şi a guvernat în coaliţii cu partide de toate orientările, de la cele progresiste apropiate ideologiei sale, respectiv liberali sau social-democraţi, continuând cu formaţiunile conservatoare şi creştin-democrate, şi până la formaţiunea de extremă dreaptă a lui Geert Wilders, Partidul pentru Libertate (PVV). Acesta din urmă a câştigat în noiembrie alegerile şi va face parte din viitorul guvern în care se va regăsi de asemenea partidul lui Rutte, care în cele din urmă a decis anul trecut să se retragă, în urma unui diferend în coaliţia sa asupra politicii de azil pentru migranţi.

Necăsătorit şi fără copii, Mark Rutte este discret asupra vieţii sale private. El vorbeşte cu oamenii pe stradă, predă la un institut, vine pe bicicletă la serviciu, stă în aceeaşi locuinţă de zeci de ani şi deţine încă un autoturism Saab din anii ’90. Deşi liberal, el s-a prezentat mereu ca un cetăţean modest apropiat de clasa muncitoare, un jucător politic de echipă şi pragmatic, capabil să-şi aşeze rivalii în jurul mesei şi să nu plece de acolo fără un acord, şi a fost în rândul olandezilor mai popular decât partidul său. Rămâne acum de văzut cum îl va influenţa poziţia din NATO pe modestul Mark Rutte.