„Vinerea patimilor burghezilor” – Naționalizarea din 11 iunie 1948 în România

11 iunie 1948 – Marea naționalizare. Ziua în care 8.894 de întreprinderi industriale și miniere, de transport, bancare și de asigurări au fost trecute din proprietate privată în patrimoniul statului.

Au rămas destul de puține informații despre naționalizare adunate din amintirile celor ce au trăit acele vremuri. Mulți dintre ei nu voiau sa păstreze în memorie aceste de momente, alții se temeau să vorbească despre ele. Drama, durere și suferința. Oameni care au pierdut peste noapte, tot ce agonisiseră mai multe generații sau munca de o viață.

Ziua de 11 iunie 1948 a intrat în calendarul realizărilor comuniste drept „vinerea patimilor burghezilor”. Puțini cunoșteau însă dimensiunea deciziei Partidului Muncitoresc Român, dat fiind că această „binefacere” făcută după modelul moscovit a fost atent ascunsă de urechile celor mulţi. Simțul proprietății private la acea dată se manifesta autentic, iar o „iobăgizare” a întregii populații nu ar fi fost pe placul nimănui.

Naționalizarea a fost un proces care s-a declanșat rapid, în dimineața zilei de 11 iunie 1948. Gheorghe Gheorghiu Dej si Petru Groza au ținut secreta aceasta lege până la momentul în care, în dimineața aducătoare de nenorociri, a fost prezentat guvernului și aprobat de Marea Adunare Națională.

Pregătită temeinic de Partidul Muncitoresc Român, naționalizarea a fost ținută în secret, în momentul începerii ei, legea de naționalizare nu era încă publicată în Monitorul Oficial. Datorită acestui fapt, sunt elaborate Instrucțiuni privind naționalizarea, date de Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Român:

„Pentru asigurarea și buna coordonare a acesteia acțiuni de mare importanță, Comitetul Central a hotărât înființarea Comisiilor Județene de Naționalizare: Secretarul județenei, prefectul, președintele sau secretarul Consiliului Sindical Județean, delegatul Direcției Generale a Controlului Economic și Administratorul financiar. Sediul comisiei va fi în localul Județenei Partidul Muncitoresc Român”.

Acestei comisii i se stabileau ca sarcini: să instruiască pe secretarii organizațiilor de partid, pe președinții de sindicat și pe noii directori; să organizeze și controleze ocuparea și preluarea întreprinderilor în bune condiții; să organizeze paza întreprinderilor; să urmărească preluarea efectivă a întreprinderii în baza instrucțiunilor speciale ce vor fi date noilor directori; să ia măsuri pentru a stabili întreprinderile care nu sunt trecute în listă dar care trebuie naționalizate; să ajute noile conduceri să aducă la îndeplinire sarcinile căpătate; să asigure securitatea întreprinderilor și combaterea tuturor manifestărilor dușmănoase.

Desfășurarea acțiunii de naționalizare, așa cum este preconizată de aceste instrucțiuni, este deosebit de grăitoare în ceea ce privește secretul care a înconjurat întreaga acțiune. Detaliile erau cunoscute doar de secretarul Comitetului Județean de Partid și reprezentantul Direcției Generale a Controlului Economic. Aceștia, în calitate de președinte, respectiv secretar, trebuiau să prelucrează între orele 04.00-07.00 dimineața pe ceilalți membri ai Comisiei, prezentându-le toate instrucțiunile primite de la Comitetul Central. După prelucrare, Prefectul trebuia să ia imediat măsuri ca personalul din subordine să-și îndeplinească atribuțiile, în timp ce delegatul Direcției Generale a Controlului Economic va da imediat, la orele 06.30 dimineața dispoziții controlorilor permanenți și organelor serviciilor de control județene pentru sigilarea, sub pretextul controlului, a caselor și dulapurilor întreprinderilor. „Altceva nu li se va comunica”.

„Între orele 06.30 și 08.30 secretarul Județenei de partid, delegatul Direcției Generale a Controlului Economic, delegatul Sindicatelor, vor instrui pe secretarii de partid, secretarul sau președintele sindicatului și noii directori din întreprinderile care se găsesc la depărtări mai mari de capitala județului. Aceștia vor fi convocați din ajun, orele 21.00, și vor sta toată noaptea într-o sală special amenajată. După predarea instrucțiunilor, care trebuie să se termine cel mai târziu la ora 09.30, tovarășii își vor calcula fiecare în parte timpul de plecare astfel încât să ajungă la ora 12.30 în fabrică. Cei care sunt mai de aproape, respectiv cei din întreprinderile din capitala de județ, vor fi reținuți, astfel ca să nu ajungă decât cel mai devreme cu jumătate oră înaintea orei 12.30. O atenție deosebită se va acorda păstrări secretului”. Instruirea temeinică a celor care plecau în întreprinderi era considerată esențială, ținând cont că „dușmanul de clasă va încerca și după preluare să împiedice naționalizarea prin sabotaje, incendii, diversiuni”.

O dată ajunși în întreprindere, oamenii muncii trebuiau să treacă la organizarea pazei și securității pentru asigurarea patrimoniului împotriva furturilor, incendiilor, exploziilor, distrugerilor; luarea de măsuri serioase de pază la punctele cheie – uzina electrică, secții importante. Totodată, ei trebuiau să acorde o atenție deosebită tehnicienilor „cărora trebuie să li se arate perspectivele de muncă rodnică ce li se deschid prin naționalizare”.

Concomitent cu plecarea celor însărcinați cu preluarea întreprinderilor, la orele 12.00 erau convocați în ședință comună membrii de partid și de sindicat din întreprinderile ce urmau să fie naționalizate. Cu această ocazie „Se va face o expunere asupra evenimentului în curs și se anunță un miting pentru ora 14.00. Ședința trebuie să tina până la 13.00”. Începând cu orele 13.00, noii directori, împreună cu secretarul de partid și delegatul sindicatului încep ocuparea întreprinderii, verificând măsurile de pază, luând măsuri de sigilare a caselor, dulapurilor cu corespondență confidențială, dacă această operațiune nu a fost făcută anterior de organele controlului economic.

„La 14.00 încep mitingurile care durează cel mult o oră, vor lua cuvântul secretari de partid, președinți de sindicat, noul director. Se vor vota moțiuni și telegrame către Comitetul Central, Marea Adunare Națională și Guvern. A doua zi după naționalizare vor avea loc adunări extraordinare ale organizațiilor de partid, cu care prilej se va prelucra mai profund importanța evenimentului în lumina expunerii făcute de tov. Gheorghiu-Dej în numele Comitetului Central și al Guvernului. Tot a doua zi se țin mitinguri cu toţi salariații din întreprinderile de stat și nenaționalizate. Se va sublinia importanța evenimentului, se vor lua angajamente de muncă, se vor vota moțiuni și telegrame către Comitetul Central și către Guvern”.

În listele anexate legii naționalizării nu sunt trecute decât 1.060 întreprinderi care urmau să fie naționalizate. În realitate, numărul acestora a fost mult mai mare, deoarece, uzând de anumite prevederi ale legii, au fost naționalizate și întreprinderi care nu intrau în prevederi, sau care au fost omise din aceste anexe. După părerea istoricilor 8.894 de întreprinderi industriale și miniere, de transport, bancare și de asigurări au fost trecute din proprietate privată în patrimoniul statului

În dimineața zilei de 11 iunie au trecut la acțiune: la ora 6 dimineața, comuniștii infiltrați au sigilat casele de bani, au ocupat birourile șefilor și au interzis ridicarea oricăror acte sau documente. Apoi, la ora 13, activiști pregătiți din timp au preluat efectiv conducerea companiilor. O oră mai târziu, la 14, în toată țara izbucneau mitinguri spontane ale oamenilor muncii pentru susținerea naționalizării.

Legea stipula în primul rând că erau naționalizate toate resursele solului și subsolului care nu se găseau în proprietatea Statului la data intrării în vigoare a constituției Republicii Populare Române din 1948. A doua componentă o reprezentau întreprinderile individuale, toate tipurile de societăți, asociațiile particulare industriale, bancare, de asigurări, miniere, de transporturi și telecomunicații, etc. Practic circa 90% din economia țârii era transferată în proprietatea Statului. Cu toate că legea prevedea anumite condiții pentru despăgubiri, acestea erau la completa discreție a Statului. Din acest punct de vedere, nu era o adevărată lege de „naționalizare”, cât o lege de „confiscare” a proprietății private.

Au fost etatizate 1.060 de întreprinderi, detaliate pe parcursul a 28 de anexe, separate pe domenii de activitate. Cap de listă făceau toate marile societăți din economie. În noiembrie 1948, controlul statului s-a extins asupra cinematografelor și caselor de sănătate, iar până în 1950 asupra farmaciilor, întreprinderilor chimice și a tuturor unităților economice și social-culturale, precum și a unei mari pârți din locuințe de proprietate privată. În 19 aprilie 1950, comuniștii i-au deposedat, fără despăgubire, de imobile și de terenul de sub ele, pe „foștii industriași, foștii moșieri, foștii bancheri, foștii mari comercianți și celelalte elemente ale marii burghezii”. Au fost confiscate mii de clădiri: locuințe, hoteluri, imobile în construcție, imobile avariate ori distruse de război sau cutremur. Motivul invocat: „Pentru asigurarea unei bune gospodăriri a fondului de locuințe supuse degradării din cauza sabotajului marii burghezii și a exploatatorilor care dețin un mare număr de imobile.” Lista celor deposedați cuprinde peste 9.000 de nume de proprietari, care aveau unul sau mai multe imobile. Legea a deschis calea pentru colectivizarea agriculturii românești.

Cei ce au preluat puterea după decembrie 1989 au continuat opera comuniștilor. Foștii pro-prietari și moștenitorii lor au fost jefuiți pentru a doua oară. Autoritățile statului au folosit toate tertipurile pentru a nu le înapoia proprietarilor de drept, transformând procesul de restituire într-o mega-escrocherie.

Cea mai mare parte a bunurilor confiscate au ajuns în posesia noii elite politice și a clientelei sale, din rândul cărora s-au ridicat îmbogățiții tranziției, miliardarii de carton și baronii locali. Ei sunt, de fapt, cei ce au profitat de pe urma naționalizărilor din 1948 și 1950.

Material de Dan Orghici Contemporanul.ro