Alexandru Muraru (PNL) cere scoaterea în afara legii a partidului AUR: Devine deja o chestiune foarte probabilă
Dimensiune font:
Liderul PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru, susține că ar fi „probabilă”, scoaterea AUR în afara legii. „Acest partid extremist, prin acțiunile iresponsabile, prin instigarea la violență și vandalism, a confiscat democrația,” a transmis Muraru.
Muraru, un vechi adversar al AUR, a comparat partidul cu o formațiune grecească, Zorii Aurii.
„Scoaterea partidului extremist AUR în afara legii devine deja o chestiune foarte probabilă. Partidul extremist, neofascist, de sorginte legionară este pe drumul pe care l-a avut partidul Zorii Aurii în Grecia. Vor ajunge să producă violențe zilnice pe scară largă și probabil crime.
Acest partid extremist, prin acțiunile iresponsabile, prin instigarea la violență și vandalism, a confiscat democrația și a pătat memoria celor care s-au jertfit pentru generațiile următoare. Sloganele și simbolurile folosite de unii manifestanți în cadrul protestului din fața Parlamentului României, la care au luat parte și demnitari ai grupului parlamentar AUR, sunt insultătoare pentru memoria suferințelor celor care și-au pierdut viața în lagărele de concentrare ale Germaniei naziste și puținilor urmași ai acestora”, a scris miercuri pe Facebook deputatul liberal Alexandru Muraru.
Liberalul nu a prezentat nicio dovadă în sprijinul afirmațiilor sale
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau