Anunț pentru toți cei născuți înainte de 1984. Ministrul Apărării, informația momentului în miez de noapte
Dimensiune font:
Ministrul Apărării a declarat sâmbătă că un proiect de lege care va actualiza legislația în vigoare privind rezerviștii din România este aproape gata. El se așteaptă ca în viitorul apropiat proiectul să fie pus în transparență. Ce sume ar urma să primească lunar rezerviștii și voluntarii?
Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a declarat sâmbătă că legislația privind rezerva de mobilizare a populației trebuie actualizată, acesta fiind un efort necesar, mai ales în contextul războiului din Ucraina.
Legislația privind rezerviștii din România trebuie actualizată
„În acest moment, din nefericire, noi nu am mai adus la zi legislaţia cu privire la rezerva de mobilizare a populației, dar şi la mobilizarea economiei pentru apărare. Este un efort necesar, este o prevedere constituțională şi este o datorie constituțională pentru toţi dintre noi să facem asta. De aceea media rezerviștilor, sau cei care au făcut stagiul militar sau au avut o pregătire militară, au acum media de vârstă peste 50 de ani.
Ultimul cel mai tânăr rezervist, să spunem aşa, care a apucat să facă armata până în 2006 când stagiul militar obligatoriu a fost desființat are acum 38 de ani. (născut în 1984, n.r.) El iese din vârsta încorporabilităţii care este între 18-35 de ani în acest moment din lege.
Deci va trebui să facem o lege. Eu am un proiect care a fost trecut şi pe la colegii mei din celelalte ministere care sunt în zona securității şi apărării publice”, a declarat Vasile Dîncu.
Când apare noul proiect de lege?
Acesta a precizat că proiectul de lege este aproape gata și în aproximativ două săptămâni va fi pus în transparență publică. Legat de încorporabilitate, oficialul de la Apărare a spus că cei care nu au stagiul militar pot sta liniștiți.
Anunț pentru toți cei născuți înainte de 1984. Ministrul Apărării, informația momentului în miez de noapte
„Deci avem un proiect aproape terminat. Probabil, în două săptămâni îl voi pune în transparență pentru că cred că este nevoie să revizuim legea şi avem deja 1.400 de cereri de voluntari din care vom alege. Am gândit împreună cu Marele Stat Major ca în viitor să aducem din zona voluntariatului în jur de 10.000 de rezerviști care să completeze rezerva din acest moment pe care o avem.
În ceea ce privește încorporabilitatea, nu o să poţi încorpora pe cineva care nu a făcut un serviciu militar. Oamenii pot sta liniștiți. Avem o rezervă activă de calitate”, a explicat ministrul.
Vasile Dîncu promite și 3.000 de lei pe lună
În ceea ce privește voluntarii, ministrul Apărării spune că dorește ca aceștia să fie plătiți, iar sumele ar putea ajunge și la 3.000 de lei pe lună, în funcție de grad. De asemenea, rezerviștii ar urma să primească și ei indemnizație lunară, dar și alte beneficii.
„Vrem să şi plătim în zona voluntarilor. Am creat condiţii foarte bune pentru cei care acceptă să vină în acest domeniu şi cred că va fi un debușeu foarte important pentru tineri. Avem reacţii foarte bune pe reţelele sociale de la tineri care vor să înceapă un stagiu militar.
Pregătirea nu se va face concentrat, va fi de 3-4 luni maxim. În timpul acela o să fie plătit cu o sumă în funcţie de grad. Poate să se ia în jur de 3.000 de lei/lunar.
În perioada când este în rezervă poate avea o indemnizație de 1.500 de lei pe lună plus alte beneficii cum ar fi asigurări de sănătate”, a explicat ministrul Apărării Naţionale la Antena 3.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Comentarii
Adauga comentariul tau