Infecțiile respiratorii colapsează spitalele
Dimensiune font:
Conform celui mai recent raport al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Iași, în săptămâna 30 decembrie 2024 – 5 ianuarie 2025 a fost înregistrată o reducere destul de modestă a numărului total de cazuri de infecții virale ale căilor respiratorii superioare (IACRS), însă spitalizările asociate acestor afecțiuni au înregistrat o creștere notabilă.
Din numărul total al cazurilor a scăzut la 1.239, cu aproximativ 47,69% mai puțin față de săptămâna precedentă. Cu toate acestea, internările au crescut la 316, marcând un avans de 16,6%.
Cea mai mare presiune asupra sistemului de sănătate a fost generată de pneumonii și gripă. Din cele 1.239 cazuri, 833 sunt infecţii virale ale căilor respiratorii superioare, 326 sunt pneumonii şi doar 80 de cazuri de gripă. „În intervalul de timp menţionat s-au înregistrat două cazuri de gripă A confirmată prin test RT-PCR, şi nu au fost decese”, spune Marius Voicescu, purtătorul de cuvânt al DSP Iaşi.
Raportul epidemiologic indică faptul că incidența cea mai mare pentru pneumonii și IACRS se regăsește în rândul copiilor cu vârste între 5 și 14 ani, în timp ce gripa și IACRS au avut un impact mai mare asupra grupului de vârstă 15 - 49 de ani.
De asemenea, în aceeaşi perioadă au fost raportate 316 internări, reprezentând 25,50 la sută din totalul de cazuri, cu 45 mai multe comparativ cu ultima săptămână din 2024. Au fost 152 infecţii virale ale căilor respiratorii superioare, 111 pneumonii şi 53 de cazuri de gripă internate.
Autorităţile sanitare raportează totodată un progres în ceea ce priveşte campania de vaccinare. De la începutul campaniei de vaccinare, în septembrie 2024, până la data de 9 ianuarie 2025, au fost vaccinate 56.733 persoane, din care 54.929 au beneficiat de vaccin antigripal compensat 100% sau 50%, pe baza reţetelor eliberate de medicul de familie sau medicul specialist, cu care s-au prezentat la farmaciile aflate în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, iar restul de 1804 au beneficiat de vaccin prin achiziţie proprie de la aceste farmacii.
Creșterea internărilor ridică întrebări legate de capacitatea de sănătate a gestionării cazurilor severe în următoarele săptămâni, în condițiile în care sezonul rece continuă. Autoritățile încurajează populația să se vaccineze și să respecte măsurile de prevenție, în special pentru grupele de vârstă vulnerabilă. Această situație subliniază complexitatea gestionării afecțiunilor respiratorii sezoniere și necesită unele politici prompte pentru reducerea presiunii asupra spitalelor. Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau