Băsescu critică virulent abordarea lui Iohannis: 'Pare că spune așa 'Biden, eu îți dau un Patriot, că și așa nu-s montate, la schimb cu o funcție''
Dimensiune font:
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, l-a acuzat pe Klaus Iohannis că se folosește de chestiunea sistemelor Patriot pentru a obține o funcție înaltă pe scena internațională.
Întrebat despre declarațiile lui Klaus Iohannis cu privire la posibilitatea de a ceda un sistem Patriot pentru Ucraina, Traian Băsescu a spus: „Cred că Iohannis are o abordare greșită. Eu știu, spre exemplu, pentru țările care au dat F-16 Ucrainei, să nu credeți că le-au dat degeaba! Din suma alocată de Uniunea Europeană, aceste țări își iau valoarea bunului pe care l-au cerut, valoarea F-16. Din banii pe care i-au dat Statele Unite, ne luăm valoarea unei baterii Patriot și comandăm altul”.
„În fond, n-avem în funcțiune, deci asta e o exagerare, noi n-avem în funcțiune decât o baterie, care, din câte știu, este prioritar destinată apărării Bucureștiului și probabil ceva către Deveselu, și ceva către Kogălniceanu, ca rază de acoperire, dar, mi se pare, acest târg pe care îl clamează este, de fapt, în interes propriu”, a adăugat Traian Băsescu.
Băsescu: „El a descoperit ce înseamnă funcțiile, high-life-ul și probabil vrea să îl mențină până la sfârșitul vieții, dar nu așa se obține”
„Domnul Iohannis pare că spune așa, «Biden, eu îți dau un Patriot, că și așa nu-s montate», mai sunt trei instalații care nu sunt funcționale, «dau o unitate Patriot la schimb cu o funcție, ce funcție îmi dați mie?». Nu l-am auzit să spună «România are nevoie de combustibil nuclear pentru Cernavodă», îl luăm din Canada, «vreau să îmi dați combustibil nuclear la contravaloare», a spus fostul Președinte.
Întrebat ce funcție mai poate să obțină Klaus Iohannis, Traian Băsescu a spus: „El a descoperit ce înseamnă funcțiile, high-life-ul și probabil vrea să îl mențină până la sfârșitul vieții, dar nu așa se obține. Se obține prin negocieri îndelungate. Dacă voia o funcție la Uniunea Europeană sau la NATO, trebuia de acum un an să declanșeze o adevărată campanie prin Ministerul de Externe, să își facă aliați, să identifice poziția pe care o vrea”.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau