Cătălin Gheorghe: Nația și biserica ne sunt scut și trup, doi stâlpi prin care putem renaște
Dimensiune font:
Tradiția poate fi uitată, dar ucisă, nu. Dacă i se taie drumul în clasele de sus, ea rămâne și să adâncește tot mai mult în cele de jos. Și vine un moment când o nație e ruptă în două, prin direcție opusă – în clasa conducătoare care nu mai poate conduce, fiindcă nu înțelege poporul, și clasa muncitoare care nu se mai poate ridica pentru că drumul ei firesc a fost închis. – Nicolae Iorga.
Suntem la moment de răscruce. De 33 de ani nu mai contăm cu nimic pe harta lumii. România nu mai are nici un cuvânt de spus pe plan internațional. Privim cu groază cum noi directive internaționale vin peste noi, iar falșii conducători le pun pe tavă. Am ajuns la cuvintele lui Iorga: „clasa conducătoare nu mai înțelege poporul”. E nevoie să revenim la tradiții.
Suntem un popor care nu a acceptat niciodată să-i fie călcată în picioare credința și tradiția. Am închis ochii la multe, dar niciodată nu l-am trădat pe Dumnezeu. Nebunii ne vor obliga să recunoaștem căsătoriile între cupluri de același sex. Eu cred că se apropie sfârșitul acestor nebuni. Suntem la moment de răscruce și trebuie să ne mobilizăm.
E nevoie să oprim conflictele inutile dintre români și să ne concentrăm energia pe prigonirea de la putere a trădătorilor din fruntea statului român. Trebuie să ne unim în jurul bisericii și în jurul națiunii. Trebuie să alegem să fim conduși de oameni din popor, oameni care înțeleg nevoile noastre. Conducători de glie. Dumnezeu ne-a oferit în momentele de răscruce istorică, conducătorii potriviți.
Nu e suficient să ne salvăm. Ar fi un ideal prea mic. Trebuie să revenim pe harta lumii. Trebuie să scriem istorie. Suntem urmașii a doua mari popoare, dacii și romanii. Istoria ne obligă să gândim mare. Nu-i înțeleg pe cei care spun că nu se poate. Gândiți mic, minuscul!
Eu cred că se poate să Reconstruim România. Se poate să aducem acasă cele 6 milioane de români din străinătate. Dacă Dumnezeu e cu noi, cine ne poate opri?
Vom fi iarăsi ce am fost și mai mult decât atât!
O națiune care nu-și respectă trecutul și obiceiurile creștine, un popor care-și pierde credința și nu cultivă iubirea față de moșie și strămoșii săi este un popor condamnat la pieire. Strămoșii trăiesc totdeauna: ori ca o dojană, ori ca o binecuvântare.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau