Ciucă dă din casă: Cu cine a mai negociat PNL
Dimensiune font:
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat că Statutul PNL prevede că președintele partidului trebuie să-și asume candidatura la Președinție, dar că așteaptă să vadă ce se întâmplă la alegerile locale și cele europarlamentare.
„Până la urmă, cei care decid ce se întâmplă în viața politică din România nu sunt 3, 5, 10 persoane sau două, trei partide politice, ei sunt cetățenii”, a spus Nicolae Ciucă la Antena3.
Întrebat despre varianta ca PNL să îl susțină pe Marcel Ciolacu la alegerile prezidențiale, Ciucă a răspuns: „Vom vedea”.
Referindu-se la candidatul pentru Primăria Generală, Nicolae Ciucă a precizat că PNL îl are ca posibil candidat pe Sebastian Burduja, dar că este necesar ca soluția cea mai bună pentru Capitală să fie dată în urma unui sondaj. El a precizat că PNL și PSD vor face sondaje separate, dar cu întrebări similare
„Considerăm că în urma sondajelor este nevoie să identificăm cea mai bună soluție pentru București. Bucureștiul are nevoie de valoarea și virtutea unui manager care să ia cele mai bune decizii pentru cetățeni”, a spus Ciucă.
Nicolae Ciucă a fost întrebat și despre întâlnirea cu omul de afaceri Dan Ostahie, iar în acest context a dezvăluit că s-a întâlnit și cu unul dintre frații Pavăl, care dețin Dedeman.
Liderul PNL a mai spus că nu s-a stabilit încă cine va deschide lista la alegerile europarlamentre, dar că dintre cele două locuri alocate femeilor unul va aparține actualului Comisar european pentru Transport, Adina Vălean.
Nicolae Ciucă a vorbit și despre relația bună pe care o are cu Marcel Ciolacu și despre glumele cu privire la „Coaliția Nicu și Marcel”.
„O să-i zicem N&M”, a spus râzând șeful PNL.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau