Crin Antonescu lansează 'Marea Ipoteză': Eduard Hellvig, candidat la prezidențiale
Dimensiune font:
Fostul lider al PNL, Crin Antonescu, susține că ipoteza candidaturii lui Eduard Hellvig la alegerile prezidențiale este una de luat în seamă. Antonescu a spus că Eduard Hellvig este un om care a acumulat multă experiență și are principii sănătoase, de aceea ar fi un bun candidat.
”Nu știu dacă va candida, dar părerea mea este că o ipoteză de luat în seamă. Nu știu el dacă își dorește sau nu-și dorește, știu însă că este un om care a acumulat experiență, este un om ale cărui principii, mai mult sau mai puțin respectate, le cunosc, sunt în regulă. Este un om inteligent, cu principii foarte în regulă. Mai trebuie să ținem cont și de faptul că el este și foarte tânăr, atât de tânăr încât dacă lucra în magistratură era scos la pensie”, a spus Crin Antonescu, la emisiunea ”Marius Tucă Show”, de la Gândul.
Eduard Hellvig a demisionat surprinzător de la șefia SRI, iar în spațiul public s-a vehiculat că acesta ar fi viza o revenire în politică. Deocamdată, Hellvig nu a făcut niciun anunț privitor la intențiile sale.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau