Deputatul PMP Petru Movilă: "Candidez la Consiliul Judeţean Iaşi!"
Dimensiune font:
Candidatul PMP la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi va fi deputatul Petru Movilă, preşedintele organizaţiei judeţene. Anunţul a fost făcut astăzi, într-o conferinţă de presă, în care a fost lansată şi candidatura doamnei prof univ. dr. ing. Dorina Isopescu, candidatul PMP la Primăria Municipiului Iaşi. "Candidez pentru că am experienţa şi dedicaţia necesară pentru a ocupa cu succes această funcţie. Rezultatele activităţii mele ca parlamentar demonstrează clar că sunt un om al faptelor şi care are un grad de implicare cu mult peste cel al actualilor candidaţi. Legea privind construcţia Autostrăzii Iaşi – Tg. Mureş, construirea Spitalului Regional de Oncologie, înfiinţarea SMURD la Iaşi, construcţia viitorului spital de cardiologie sunt doar câteva din proiectele care au fost iniţiate de mine şi care au coalizat şi alţi colegi", argumentează deputatul Petru Movilă.
Acesta subliniază şi faptul că, spre deosebire de ceilalţi candidaţi, nu a descoperit judeţul în precampanie. "Ştiu judeţul Iaşi dintr-un colţ în altul, pentru că spre deosebire de ceilalaţi candidaţi nu am descoperit comunele în precampanie. Ştiu problemele fiecărei comunităţi în parte iar pentru proiectele derulate mulţi dintre actualii primari, din toate partidele, mi-au cerut sprijinul şi ajutorul, pentru că ai lor nici nu descoperiseră ministerele. Candidez pentru că experienţa mea poate fi schimbarea în bine de care Iaşul are nevoie, dar mai ales pentru că actuala conducere a Consiliului Judeţean Iaşi, prin persoana lui Maricel Popa, nu a făcut altceva decât să creeze haos şi dezastru în jurul fiecărui proiect gestionat. Va trece o perioadă bună de timp până când prejudiciul adus de Maricel Popa judeţului Iaşi va putea fi acoperit şi nu se va întâmpla decât cu multă muncă, răbdare, implicare şi dedicaţie", subliniază candidatul PMP la funcţia de preşedinte al CJ.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau