Dorin Florea: Graba cu care am primit amenda defineşte că nu se doreşte rezolvarea problemei
Dimensiune font:
Primarul din Târgu Mureş, Dorin Florea, a arătat, miercuri, că graba cu care a primit amenda de 10.000 de lei din partea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) dovedeşte faptul că nu se doreşte rezolvarea problemei pe care a ridicat-o şi că aceasta este o modalitate de punere a pumnului în gură.
"Referitor la sancţiunea care mi-a fost aplicată astăzi din partea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, nu pot spune decât că m-am înşelat când mi-am imaginat că va exista un dram de corectitudine în analiza demersului pe care l-am făcut. Graba cu care am primit această amendă defineşte, încă o dată, că nu se doreşte rezolvarea problemei, ci pur şi simplu modalitatea de a ţi se pune pumnul în gură în momentul în care spui un adevăr. De multe ori în România a spune un adevăr constituie un delict. Voi contesta această măsură, deoarece nu cred în justeţea ei, la fel cum nu crede în ea nici numărul impresionant al cetăţenilor care m-au susţinut", a reacţionat primarul Dorin Florea, pe Facebook.
Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a stabilit că afirmaţiile făcute de primarul municipiului Târgu Mureş, Dorin Florea, despre romi şi familiile care îşi doresc copii încalcă dreptul la demnitate al cetăţenilor care aparţin unei clase sociale, respectiv al unei minorităţi etnice, constituind un discurs incitator la ură şi depăşind limitele libertăţii de exprimare, edilul fiind amendat cu 10.000 de lei.
Decizia a fost luată în unanimitate în şedinţa de miercuri, se arată pe site-ul CNCD.
Referitor la declaraţiile edilului din Târgu Mureş, CNCD arată că 'sunt binevenite şi necesare dezbaterile privind sistemul asistenţei sociale, protecţiei copilului, însă aceste dezbateri nu se pot transforma în mesaje politice care promovează ura împotriva unor categorii de persoane sau care limitează dreptul la viaţă intimă, familială şi privată de familie'.
Decizia CNCD a venit pe fondul declaraţiilor primarului Dorin Florea, de săptămâna trecută, care susţinea că acordarea indemnizaţiei de creştere a copilului ar trebui abordată alt mod decât în prezent şi că propune introducerea obligatorie a unei anchete sociale pentru cuplurile care doresc să aibă copii, pentru a se evita situaţiile în care unii aduc pe lume copii doar pentru a avea o sursă de venit. El a dat declaraţii în presă în care menţiona că se referă la "ţigani", pe care îi consideră "cea mai mare problemă a României". Sursa-AGERPRES
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau