Fostul primar Pinalti despre traficul de influență la nivel de partid: `Dacă aveai o relație mai specială cu un ministru evitai BN al PDL pentru o numire`

ciocan  codul-penal

Dimensiune font:

| 05-04-2022 10:35


 
Instanța supremă a reaudiat, luni, la cererea DNA cei patru martori forte ai acuzării, în mega-dosarul de corupție în care fostul ministru Vasile Blaga a fost achitat în prima instanță pentru fapta de trafic de influență de care a fost acuzat în legătură cu o numire într-o funcție publică.


La termenul de luni al procesului în care se dezbat apelurile DNA dar și al lui Blaga procurorii DNA au chestionat cei patru martori, artizani ai „afacerii judiciare„ urmare căreia la conducerea subsidiarei TransElectrica, Teletrans, a fost numit Horia Hăhăianu.

Pentru această numire PDL a încasat o sumă de 700.000 de euro conform acestor martori, care au explicat că banii nu ar fi ajuns direct în conturile lui Blaga.

Cu toate acestea numirea în funcția publică s-ar fi făcut în contul afacerii iar Blaga ar fi cunoscut detaliile afacerii subterane dintre cei trei artizani, respectiv, fostul primar Gheorghe Ștefan, însărcinat cu identificare sponsorilor pentru partid, Hori Hăhăianu, cel numit în funcția publică, Dan Grigoriu, administratorul firmei sponsor, care sa ocupat și de livrarea sumelor de bani în sediul din Modrogan, în prezența lui Blaga.

Primul audiat a fost ex-primarul Pinalti, care, după ani de procese, și după un acord de recunoaștere a vinovăției, a venit în fața judecătorilor ICCJ și și-a nuanțat declarațiile date anterior.

Schimbarea de nuanță a constat în faptul că Blaga nu ar fi pus vreodată mâna pe bani și că nu el ar fi dictat personal numirea lui Hăhăianu la Teletrans iar apoi la TransElectrica.

Politocrația...din interior...

„Iccj: Ați dat mai multe declarații în acest dosar. Una în 25 iunie 2020. 26 ianuarie 2021 la C3. Una la 26 sept 2016 la DNA Ploiești și una în stare de deținere la Ploiești în alta cauză.

Vă mențineți aceste declarații?

Pinalti: Cred că pe ultima pe care am dat-o. La DNA când eram arestat o aveam avocat pe doamna Sofica Dumitrașcu. Am dat declarații ca să iau pedepasa mai mica.

Eram și bulversat pentru că eram în arest. Cred că cel mai limpede am fost în ultima mea declarație. Am încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorul.

DNA: poate spune cand i-a promis lui Berdila că Romsys va câștiga contractele cu Teletrans.

Gheorghe Ștefan: după 2009 când Hăhăianu a fost numit la Teletrans nu am avut o discuție cu Berdila și Hăhăianu și atunci au încheiat contractele.

DNA: Comisionare? Cui i-a promis și cui a cerut?

Pinalti: Discuția a fost că sunt lucrări de executat sau contracte de încheiat și Berdilă a promis ca va sponsoroza partidul, campania electorală a PDL din 2012 și la locale și parlamentare urmare încheierii acestor contracte.

O parte din sponsorizări erau niște datorii ale partidului legate de campania prezidențială a lui Băsescu din 2009. Era vorba de datorii la televiziuni la firme pentru afișe publicitare, publicitate, etc.

DNA: Acordul cu Berdilă e din 2009?

Nu. E mai dinainte

DNA: Cum a ajuns să îl propună pe Hăhăianu la Teletrans și care era practica partidului privind numirile la companii naționale?

Da. În 2009 după câștigarea alegerilor noi aveam 9 ministere iar psd avea 9.

După ce s-au împărțit companiile între cele două partide fiecare companie își punea pe funcții oamenii.

Eu urma sa îmi numesc la Transelectrica. Eu formulam o propunere. Numirea efectivă o făcea domnul Videanu de atunci”, a explicat fostul edil.

 

„DNA: care era rolul BNP legat de aceste numiri?

Pinalti: În cadrul BNP se discutau tot soiul de numiri politice. Funcție de performanța politică a fiecărui județ, asa se proceda atunci.

DNA: Se putea numi fără acordul BNP?

Pinalti: Da. Se făcea și așa. Dacă aveai o relație mai deosebită cu vreun ministru se mai făceau și fără BNP.

DNA: A cerut martorul acordul lui Blaga pentru Hăhăianu la Teletrans?

Pinalti: Nu. Nu am cerut. Am cerut acordul la Emil Boc și la Videanu în ședințele BNP...

DNA: A discutat cu BBlaga despre faptul ca oria Hăhăianu ar putea ajuta la finanțarea partidului?

Pinalti: Nu. Nu am discutat”, a mai explicat fostul primat din Neamț.

În biroul lui Blaga...

„DNA: În ce perioada sau ani a mers cu Grigoriu la biroul lui Blaga si de ce?

Da. Am fost. Însă domnul Blaga fiind secretar general și șef de campanie se ocupa și de finanțarea campaniilor pdl.

El spunea: ”domle, trebuie sa finanțez campania”. Eu am am fost cu Grigoriu acolo că nu eu îmi însușesc banii și ca sunt pentru partid.

Au fost 700 000 de de euro plătit de Berdila în trei tranșe. Banii ăștia s-au plătit în rate pentru ca partidul era în datorii și pentru cheltuielile din campania electorală.

Iccj: Deci nu s-a plătit pentru numirea lui Hăhăianu la Teletrans ca director și apoi la Transelectrica.

DNA: Când a avut loc această primă întâlnire?

Pinalti: După numirea lui Hăhăianu la Teletrans și după ce Berdilă a încheiat contractul Romsys a avut loc această întâlnire la Blaga”, a mai evocat fostul edil.

Practicile din Modrogan 1/22

„DNA: L-a prezentat pe Grigoriu ca fiind din partea Romsys în fața lui Blaga?

L-am prezentat ca pe o cunostință, un apropiat al meu, ce știa sa zicem faptul ca trebuiesc bani la partid. El avea cunoștințe bune și cu roberta anastase. Mai venea la birou la partid. Sustinea partidul. Venea în modrogan.

DNa: poate spune dacă era o practică a partidului de a-i chema pe directorii de companii pentru a da socoteala privind stadiul contractelor atribuite ?

Iccj: Respingem ca neutila

DNA: Hăhăianu a fost chemat la partid pentru a da socoteala legat de contractele cu Romsys.

Nu cunosc. Vreau sa spun ca el dadea mai mult raportul lui Grigoriu. Grigoriu de fapt mi l-a recomandat mie pe Hăhăianu.

DNa: privind sumele de bani către Blaga: i-a spu lui Blaga că vin banii de la Teletrans dar prin intermediul Romsys?

Pinalti: Nu. Pe Blaga nu îl interesa de unde vin banii. El mergea la casieri și se ocupau fetele respective.

DNA: cu ce titlu s-au dat 500.000 de euro personal de către Grigoriu în prezența altui martor către Blaga?

Deci noi, titlul nostru era de donație către PDL. În agende, registre era nominalizat care din partid a venit cu un om de afaceri care sa facă donație. Dar titlul era de donație.

DNA: Erau încheiate contracte de doantie pentru acești bani.

Pinalti: Erau și contracte de donație. Dacă erau bani mai mulți decât 10 salarii medii pe economie erau trecuți de la anonim.

Iccj: daca insumăm aceasta suma de 700.000 de euro depășim cele 10 salarii medii....

Pinalti: Noi nu stăteam sa vedem cum fac oamenii. Cand era vorba de firme erau sume mai mari.”, a mai explicat martorul DNA în sală.

 

Cu frică de Vasile Blaga...

„DNA: De ce i-a cerut lui Grigoriu să vină personal să dea banii?

Ca să nu creadă cumva Blaga sau cineva din partid că plec eu cu banii. Am mai spus odată.

ICCJ: La discuția asta cum v-ati deplasat, cu grigoriu, în ce an a avut loc?

Pinalti: Din 2010 de când a fost numit Hăhăianu la Teletrans. Am precizat anterior dar nu pot spune clar.

Dna: A menționat vrdodata societatea Romsys când a fost la Blaga?

Nu. Nu am spus pentru ca doream sa las de înțeles clar ca banii sunt cumva din partea mea și ca eu sunt autorul finanțării respective”, a mai spus Pinalti la întrebările DNA și ale instanței.

Sub tirul apărării...

„Avocati: Blaga a asistat vrdodata la discuții între cei trei, Pinalti Grigoriu Berdilă?

Pinalti: Eu nu cunosc. Niciodată.

Avocat: vredoata a discutat personal el cu Blaga care să îi fi cerut bani. Despre donații.

Avocat: a fost prezent Vreodată Blaga la vreo remitere a unei sume la sediul partidului?

Eu parca îmi amintesc ca parca o data. De regulă el îndruma catre casierie.

El ca șef de campanie în BNP a spus: ”Bă băeți. Avem datorii. Găsiți sponsori. El nu știa cine, ce, cum. El știa ca Ștefan aduce dar nu cunoștea cine, de unde.

Avocat: Unde anume s-au făcut remiterile? În modrogan 1 sau 22?

Nu mai pot spune exact acum. El avea birou și la PDL din modrogan 1. Nu mai știu. Nu pot spune exact. Cred ca la completul de trei am făcut o confuzie.

Avocat: Știe pana în ce an Blaga a avut birou în Modrogan 22?

Cred ca știu dar nu știu precis. Cred ca până în 2009. Parca după ce a pierdut alegerile pentru primăria capitalei nu a mai fost sef de campanie. Cred ca după a predat biroul.

Cred ca 2008 în vara era când a pierdut alegerile.

Avocat: își amintește cărei secretare a pedsat sumele respective. Dacă o poate descrie. Un nume. O locație.

Nu pot preciza acuma. Știu că era doua. Era secretara, era economista ....au trecut 12 ani”, a mai spus fostul edil din Neamț.

Un complet de cinci judecători de la ICCJ reia, luni, în discuție apelul DNA împotriva deciziei unui complet de trei magistrați de la aceeași instanță de achitare a demnitarului pentru trafic de influență privind favorizarea firmei unui afacerist.

La termenul de luni al procesului instanța va administra probele cerute de procurorii DNA prin care Direcția speră să preschimbe decizia de achitare în una de condamnare a fostului demnitar.

Pentru administrarea probatoriilor în faza apelului judecătorii ICCJ au stabilit două termene, respectiv luni și 16 mai.

Concret, dosarul a fost judecat inițial la Tribunalul București, instanță ce l-a achitat pe Blaga, după care a ajuns la Curtea de Apel București. CAB a stabilit rejudecarea procesului care între timp a revenit la ICCJ pe fondul câștigării unui mandat de eurodeputat.

"În baza art. 396 alin. 5 rap. la art. 16 alin. 1 lit. b) teza I din Codul de procedură penală achită pe inculpatul Blaga Vasile (...) sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă în forma de participaţie a complicităţii, prevăzută de art. 48 din Codul penal rap. la art. 291 alin. 1 din Codul penal rap. la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000.

Constată că inculpatul nu a fost reţinut, arestat preventiv sau arestat la domiciliu în prezenta cauză.

În baza art. 404 alin. 4 lit. c) din Codul de procedură penală ridică măsurile asigurătorii constând în indisponibilizarea prin sechestru a bunurilor imobile aparţinând inculpatului Blaga Vasile, măsuri dispuse prin ordonanţa nr. 234/P/2016 din data de 25.10.2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti şi menţinute, până la concurenţa sumei de 700.000 de Euro, prin încheierea din data de 7 mai 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie", se arată în decizia ICCJ.

Decizia prin care fostul secretar general al PDL Vasile Blaga a fost achitat în procesul în care era acuzat de trafic de influenţă a fost anulată, în iulie 2020, prin decizia Curţii de Apel Bucureşti, procesul fiind rejudecat.

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis în 30 octombrie 2017 achitarea fostului ministru Vasile Blaga, acuzat de trafic de influenţă în dosarul finanţării ilegale a campaniei electorale a PDL. Decizia instanţei nu era definitivă, fiind contestată de DNA.

În 28 noiembrie 2016, procurorii DNA Ploieşti l-au trimis în judecată pe fostul copreşedinte al PNL Vasile Blaga, acuzat că, în perioada 2011-2012, în calitate de secretar general al PDL, a primit în patru rânduri, de la o societate comercială reprezentată de Berdilă Horaţiu Bruno, suma totală de 700.000 euro, în schimbul exercitării influenţei prin intermediul lui Gheorghe Ştefan, la acea vreme vicepreşedinte PDL, ”asupra unei persoane care a deţinut consecutiv funcţii de conducere la două companii naţionale”, astfel încât firma reprezentată de Berdilă Horaţiu Bruno să obţină contracte la cele două companii naţionale.

Suma totală de 700.000 euro a fost primită prin intermediului inculpatului Ştefan Gheorghe, vicepreşedintele respectivei formaţiuni politice (500.000 euro) şi printr-un alt intermediar (200.000 euro), spuneau procurorii.

Procurorii DNA Ploieşti arătau, în rechizitoriu, că banii ajunşi la PDL în urma înţelegerilor între Blaga, Gheorghe Ştefan şi omul de afaceri Horaţiu Bruno Berdilă erau scoşi din companii de stat prin intermediul unor firme de tip "fantomă”. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com, organizează în data de 31.01.2025, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 26.770 mp, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, zona Dedeman 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 26.770 mp, situată în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: se obține gratuit, atât de la sediul autorității, cât și de pe site-ul autorității 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 23.01.2025, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 31.01.2025, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 31.01.2025, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro
ANUNȚ DE PARTICIPARE LA LICITAȚIE PUBLICĂ privind închirierea prin licitație publică a două spații ce aparțin domeniului public al Comunei Tămășeni, Jud. Neamt. 1.Informații generale privind autoritatea contractantă in special denumirea,codul de identificare fiscală, adresa,numărul de telefon,fax și/sau adresa de e-mail,persoană de contact:Comuna Tămășeni, strad Unirii, nr.157 județul Neamț, telefon: 0233749494, fax: 0233749333 e –mail: primariatamaseni@yahoo.com.Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică,in special descrierea bunurilor care urmează să fie concesionate:Spațiu în suprafață de 118,53 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț. Închirierea se va realiza conform HCL nr.66/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. Spațiu în suprafață de 117,45 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț.Închirierea se va realiza conform HCL nr.67/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. 2.Informații privind documentația de atribuire : se regăsesc in caietul de sarcini. 2.1.Modalitatea sau modalitațile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar din documentația de atribuire:la sediul Comunei Tămășeni sau în baza unei solicitari scrise sau in format electronic adresate către Primăria comunei Tămășeni.2.2.Denumirea si datele de contact ale compartimentului de la care se pot obține un exemplar din documentația de atribuire: Primăria comunei Tămășeni, Compartiment administrare domeniul public și privat, fond funciar, cadastru și resurse umane.2.3.Costul si condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ: 10,00 lei poate fi achitat in numerar la casieria unitații.2.4.Data–limită de pentru solicitarea clarificărilor 08.01.2025 ora 12:00.3.Informații privind ofertele:3.1.Data-limită de depunere a ofertelor : 15.01.2025 ora 10:00.3.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț, la registratură.3.3.Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: 2 exemplare. 4.Data si locul la care se va desfașura sedința publică de deschidere a ofertelor: 16.01.2025 ora 10:00, Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț.6.Denumirea, adresa, numărul de telefon și /sau adresa de e-mail ale instanței competente in soluționarea litigiilor apărute si termenele pentru sesizarea instanței : Judecătoria Roman, Piata Roman Voda nr. 1 cod postal 611022 telefon 0233 743858 fax 0233 742583 , e-mail : jud – roman@just.ro. 7.Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate in vederea publicării: 17.12.2024. Primar, Lucaci Stefan
Tudose, către Ponta și Dîncu: 'Democrația se termină după votul din Congres, te supui deciziei sau îți cauți de drum'
09/01/2025 16:10

Presedintele Consiliului National PSD, Mihai Tudose, a declarat joi, la sediul central al partidului, că in continuare Crin Antonescu este sustinut de coalitia de guvernare să fie candidat comun la alegerile ...

Care sunt cele 8 nume care vor fi testate, în sondaje, de PSD și PNL pentru Palatul Cotroceni
09/01/2025 16:00

Surse politice au dezvăluit pentru că, pe langă Crin Antonescu, vor fi testate in sondaje mai multe variante de posibili prezidenţiabili pentru următoarele două săptămani. Ioan Aurel Pop, preşedintele ...

Pericol pentru Ciolacu după ce a încercat să devină influencer pe TikTok
09/01/2025 13:36

Într-o perioadă in care TikTok a devenit o platformă de referintă pentru publicul din Romania, Marcel Ciolacu, liderul PSD, pare să-si pună sperantele in acest canal pentru a ajunge la un public mai ...

CTP îl ironizează pe Klaus Iohannis și îl îndeamnă să-i vândă România lui Donald Trump: Nu e scumpă, vă fac și reducere!
09/01/2025 13:12

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a lansat in spatiul public un mesaj ironic la adresa lui Klaus Iohannis, constatandu-i neputinta in contextul mai larg in care presedintele-ales Donald Trump a amenintat că dor ...

Cristoiu: Nu s-a dezumflat Călin Georgescu, ceilalți s-au dezumflat
09/01/2025 12:13

Gazetarul Ion Cristoiu apreciază că anularea alegerilor prezidentiale nu a dus, cel putin momentan, la „dezumflarea” lui Călin Georgescu. Incetul cu incetul, atat presa din Occident cat si liderii incep ...

 Victor Ponta avertizează coaliția: 'Crin Antonescu nu are șanse să intre în turul doi, darămite să câștige'
09/01/2025 12:00

Victor Ponta este de părere că, pană la acest moment, nu există niciun potential prezidentiabil care ar putea să castige alegerile in fata lui Călin Georgescu. El afirmă că varianta Crin Antonescu nu ar ...

'Doamne, mare ți-e grădina!'. Politologul Cristian Preda și-a pus mâinile în cap după decizia coaliției privind data alegerilor
09/01/2025 10:58

Politologul Cristian Preda se arată stupefiat de datele alese de coalitia de la guvernare pentru primul si al doilea tur de scrutin al prezidentialelor, respectiv 4 si 18 mai. „Vom avea o campanie care incep ...

Ziarul care domină capitala financiară a Europei vine cu o ipoteză bombă pentru anularea alegerilor din România
09/01/2025 10:19

Frankfurter Allgemeine, cotidianul principal al „capitalei financiare a Europei”, analizează situatia din Romania si notează faptul că tot mai multi cetăteni cred că alegerile au fost anulate n ...

Provocare pentru Marcel Ciolacu. Un deputat PNL îi cere să-și anunțe candidatura: PSD-ul are un alt joc
09/01/2025 09:39

Deputatul PNL Adrian Cozma si-a exprimat scepticismul fată de dorinta reală a PSD de a sustine candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidentiale. Liberalul a lansat o provocare directă către Marcel ...

Scenariul în care Ponta câștigă prezidențialele. Susținere surpriză
09/01/2025 09:38

Ce partid ar avea cel mai mult de pierdut dacă la prezidentiale ar castiga Călin Georgescu? Paradoxal, tocmai partidul care ii sustine, in acest moment, candidatura ipotetică. Nu Partidul Oamenilor Tineri, ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei