FOTO/VIDEO - Povestea zilei de 1 Mai
Dimensiune font:
Râde iară primăvara, Peste câmpuri, peste plai, Veselia umple ţara, C-a venit Întâi de Mai!
Muncitorii au pornit
Şi-ntr-un glas s-au înfrăţit!
Şi ei azi sărbătoresc
Unu Mai muncitoresc.
Înfrăţiţi azi cu ţăranii,
Muncitorii-n joc şi cânt,
Prăznui-vor în toţi anii
Libertatea pe pământ.
Peste mări şi peste ţări,
Se adună pe cărări,
Lumea toată în alai
Pentru al nostru Întâi de Mai.
În fostele ţări comuniste, ziua de 1 mai a fost transformată într-o sărbătoare de stat însoţită de defilări propagandistice. Regimurile comuniste încercau să instrumenteze politic o veche tradiţie a mişcării muncitoreşti internaţionale. Naziştii au avut tentative de uzurpare a acestor tradiţii.
Ziua de 1 mai a fost transformată într-o sărbătoare a comunităţii naţionale germane, promiţându-se construirea unui socialism naţional, în centrul căruia nu se mai aflau muncitorii, ci arianul considerat un prototip al celor ce muncesc.
În România, Ziua Muncii a fost sărbătorită pentru prima dată în 1890, iar în timpul comunismului această sărbătoare a fost marcată, ca şi în alte ţări comuniste, de manifestări propagandistice. După revoluţia din decembrie 1989, timp de mai mulţi ani, ziua de 1 mai nu a mai fost sărbătorită prin festivităţi propagandistice, însă a fost marcată prin evenimente sociale, în aer liber.
Printre ţările care sărbătoresc Ziua Muncii pe 1 mai se numără şi Germania, Belgia, Croaţia, Turcia, Grecia, Italia, Spania, Israel, Canada, India, Suedia, Filipine, Mexic, Peru, Hong Kong etc.
La originea semnificaţiei zilei de 1 mai, ca Ziua internaţională a muncitorilor, stă reducerea normei orare zilnice de lucru. În anul 1872, circa 100.000 de muncitori din New York, majoritatea din industria construcţiilor, au demonstrat, cerând reducerea timpului de lucru la 8 ore.
Data de 1 mai apare, pentru prima dată, în legătură cu întrunirea, din anul 1886, a Federaţiei Sindicatelor din Statele Unite şi Canadei (precursoarea Federaţiei Americane a Muncii). George Edmonston, fondatorul Uniunii Dulgherilor şi Tâmplarilor, a iniţiat introducerea unei rezoluţii care stipula ca „8 ore să constituie ziua legală de muncă de la şi după 1 mai 1886”, sugerându-se organizaţiilor muncitoreşti respectarea acesteia.
La data de 1 mai 1886, sute de mii de manifestanţi au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite, însă, cea mai mare demonstraţie a avut loc la Chicago, unde s-au întrunit 90.000 de persoane, din care aproximativ 40.000 se aflau în grevă. Rezultatul a fost acela că circa 35.000 de muncitori au câştigat dreptul la ziua de muncă de 8 ore, fără reducerea salariului.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau