HAOS total - Primarul Timișoarei susține că a fost DEZINFORMAT de propriul Guvern: Am fost indus în eroare
Dimensiune font:
Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, susține că a fost ”indus în eroare” de textele emise de Guvern, la nivel național. El arată că era doar o recomandare de a închide terasele după ora 23.00, în timp ce, inițial, a crezut că este obligație. Astfel, Robu a dat înapoi și terasele din Timișoara nu se mai închid la ora 23.00.
”STIMAȚI TIMIȘORENI,
Având în vedere mesajele primite de la unii dintre dv, consider că se impun câteva clarificări:
(1) Eu sunt împotriva obligativităților în campania anticovid NEFUNDAMENTATE LOGIC, cu alte cuvinte, care nu-mi inspiră încrederea că pot ajuta efectiv în lupta anticovid! Exemple:
(1) Purtarea măștilor în aer liber în zone neaglomerate, zone în care oamenii nu ajung să stea “în contact” unii cu alții, adică la distanțe mai mici de 1.5 metri, decât cât trec unii pe lângă alții, eventual cât se opresc să se salute, să schimbe o vorbă, în orice caz, un timp de ordinul doar al câtorva minute
(2) Închiderea teraselor civilizate, cu mese distanțate, în care se respectă toate regulile anticovid, deci inclusiv interdicția de a se sta în picioare, la ora 23.00.
De pe această poziție, îmi asum că, așa cum a apărut în presă, eu sunt cel ce a cerut exceptarea de la obligativitatea purtării măștii, a zonei centrale de promenadă a orașului (formată din Piața Victoriei și Centrul Istoric), pe motiv că, în această zonă, chiar dacă e prezentă multă lume, oamenii sunt în mișcare și se respectă distanțarea socială, ea neputând fi considerată SPAȚIU DESCHIS AGLOMERAT! Am făcut-o în contextul în care nu este cunoscut niciun caz de îmbolnăvire la plimbare prin Piața Victoriei sau Centrul Istoric!
Dacă în privința măștilor în Piața Victoriei și Centrul Istoric am avut câștig de cauză, în privința orarului teraselor nu am mai avut, replicându-mi-se că nu se poate depăși ora 23.00, pentru că s-a instituit această oră limită printr-o decizie națională. Citind textele naționale, am constatat că am fost indus în eroare, de la nivel național doar propunându-se asta, nu dispunându-se! Prin urmare, voi cere revenirea asupra deciziei de astăzi și lăsarea lucrurilor în Timișoara așa cum au fost! PENTRU CĂ NU EXISTĂ NICIUN CAZ DE ÎMBOLNĂVIRE A CUIVA LA VREO TERASĂ DIN TIMIȘOARA DUPĂ ORA 23.00, CUM NU EXISTĂ NICI ÎNAINTE DE ORA 23.00! Cu respectarea exigențelor logice, eficiente, oamenii trebuie să aibă posibilitatea să se relaxeze, să empatizeze, să socializeze -doar omul este ființă socială și nu cred că își propune cineva să o transforme!-, nu să stea închiși în casă CÂND NU E CAZUL; când a fost cazul, am stat!!!
Precizez că poziția mea față de cei ce nu respectă regulile, față de cei ce pun în pericol sănătatea semenilor este una necruțătoare! Nimeni n-are un astfel de drept!
Vă reproduc în continuare art. 1 din hotărârea de astăzi a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență:
“Art. 1. Se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, în spațiile publice deschise, respectiv:
•piețe
•târguri
•zone de așteptare
•stații de transport public
•peronul gărilor
•autogări
•aeroport
•punctele de trecere a frontierei
•exteriorul obiectivelor turistice
•zonele de promenadă ale orașelor (cu excepția Pieței Victoriei din Timișoara și Centrului Istoric al municipiului Timișoara)
•locurile de joacă din parcuri
•grădinile de vară
•la serbări publice
•pelerinaje
•la ceremonii religioase
•evenimente sportive
•evenimente publice de orice tip”
Aștept punctele dv de vedere, pt a ține seamă de ele
ÎMPREUNĂ, FACEM TIMIȘOARA MAI TARE CA ORICÂND!”, scrie Nicolae Robu.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau