Kosovo va fi condus de o femeie. Cine este Vjosa Osmani
Dimensiune font:
Jurista Vjosa Osmani a fost aleasă duminică de parlamentarii de la Priștina în funcția de preşedintele Kosovo, consacrând astfel instalarea la putere a unei noi generaţii, hotărâte să pună capăt corupţiei, informează Agerpres.
Recentele alegeri din Kosovo au confirmat prăbuşirea vechii gărzi a foştilor comandanţi separatişti din războiul împotriva forţelor sârbe (1998-1999), care au dominat viaţa politică mai bine de un deceniu.
Vjosa Osmani este aliata noului prim-ministru reformist al Kosovo, Albin Kurti. Mişcarea de stânga Vetevendosje (VV, Autodeterminare) a lui Kurti a câştigat detaşat alegerile legislative din februarie, cu peste 50% din voturi.
În vârstă de 38 de ani, Vjosa Osmani este cea mai populară personalitate politică din Kosovo. Ea a obţinut 71 de voturi din partea celor 82 de deputaţi prezenţi, mai mult decât cvorumul necesar. Osmani era deja președinte interimar al țării, din noiembrie 2020, după ce anterior fusese președinta Parlamentului.
Fostul președinte al țării, Hashim Thaci, a demisionat în noiembrie anul trecut pentru a compărea în fața Curții Penale Internaționale de la Haga, fiind acuzat că este responsabil de aproape 100 de crime de război.
Vjosa Osmani, născută la Mitrovița, cu studii desăvârșite în Statele Unite, a intrat în politică încă din adolescență și și-a reprezentat țara ca jurist la Curtea Internațională de Justiție, unde a apărat legalitatea declarării independenței fostei provincii sârbe.
Parlamentul kosovar s-a reunit iniţial sâmbătă seară pentru a se pronunţa asupra candidaturii lui Vjosa Osmani, dar parlamentari ai opoziţiei şi ai minorităţii sârbe au boicotat sesiunea, iar cvorumul necesar de 80 de deputaţi din totalul de 120 pentru validarea alegerilor nu a fost îndeplinit.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau