La Parlament, criza coronavirusului a afectat doar sporul de antenă. Corlățean: Funcționăm la limita de avarie
Dimensiune font:
În plină criză economică și medicală reducerea cheltuielilor cu salarizarea demnitarilor și funcționarilor publici este un subiect delicat. Asta în condițiile în care în sectorul privat se fac strategii de adaptare la noile condiții în perspectiva unei crize economice.
La nivelul Conducerii Parlamentului s-a decis ca senatorii și deputații să-și desfășoare activitatea în regim online, iar aceștia vor lucra fie de acasă, fie de la birourile parlamentare din circumscripțiile pe care le reprezintă.
De asemenea, în cazul staff-ului administrativ, o mare parte dintre funcționari lucrează la domiciliu și doar 10% dintre aceștia asigură permanența la birou, au declarat pentru HotNews.ro surse oficiale din conducerea Parlamentului.
În ceea ce privește reducerea cheltuielilor, la nivel oficial nu s-a luat nicio măsură. Pentru a reduce salariile este nevoie de modificarea legii salarizarii funcționarilor și demnitarilor publici. Această modificare poate fi operată de către Guvern sau printr-un proiect de lege dezbatut și adoptat de Parlament.
Când vine vorba de reducerea cheltuielilor la nivelul demnitarilor nimeni nu dorește să-și asume public acest lucru.
Contactat de HotNews.ro, vicepreședintele Senatului Titus Corlățean a declarat că Biroul Permanent a adoptat un memorandum intern privind activitatea angajaților. Potrivit acestuia majoritatea angajaților lucrează de acasă, iar unde trebuie asigurată permanența, se lucrează în ture. În ceea ce privește costurile și cheltuielile cu angajații, vicepreședintele Senatului nu a vrut să facă precizări.
"În funcție de opțiune și situațiile specifice ale angajaților fie sunt în vârsta sau au boli sau sunt femei însărcinate, etc. pot să ceară concediu de odihnă sau lucrează de acasă, în ture. Noi funcționăm la limita de avarie, dar funcționăm pentru că era necesară asigurarea permanenței. Alte detalii despre costuri și cheltuieli nu sunt treaba mea", a declarat vicepreședintele Senatului.
Demnitarii și salariații vor primi aceleași indemnizații, însă o parte din sporuri și diurne vor fi eliminate.
Surse oficiale au explicat pentru Hotnews.ro că parlamentarii își vor primi indemnizațiile întregi, dar vor fi eliminate diurnele de ședință, costurile de deplasare. În plus, banii alocați pentru vizitele oficiale și transportul aferent acestora vor fi economisiți în următoarea perioadă.
De asemenea, la nivelul funcționarilor publici, aceștia își vor pierde sporul de antena care era unul consistent.
La Camera Deputaților un muncitor necalificat angajat la Parlament putea primi un spor de condiții vătămătoare de 350 lei brut (în condițiile în care salariul brut al acestuia era de 2.553 de lei), în timp ce Secretarul general primea un spor de condiții de muncă vătămătoare de maxim 3.029 de lei brut (în condițiile în care salariul brut al acestuia era de 20.194 de lei).
Cât cheltuiește statul cu un parlamentar
Un parlamentar primeşte o indemnizaţie lunară netă de 10.000 de lei. La aceasta se adaugă o sumă de 4.600 lei pentru cazare, 1.400 de lei pentru transport și 200 de lei/diurnă pe zi. În plus, primește o suma forfetară necesară pentru funcționarea cabinetelor parlamentare şi activitatea parlamentară din circumscripţiile electorale în valoare de 25.000 de lei.
De asemenea, parlamentarii beneficiază de călătorii gratuite cu tren CFR şi o călătorie dus întors către circumscripţia electorală cu avionul.
Ce sume primește lunar un parlamnetar
10.000 ron net - indemnizație
4600 ron - cazare
1400 ron - transport
200 ron - diurnă/zi
25.000 ron - suma forfetară (cheltuieli cabinete)
Trebuie menționat că în plină criză financiară și medicală reducerea cheltuielilor cu salarizarea demnitarilor și funcționarilor publici este un subiect delicat, dar speculat politic.
PSD a anunțat prin vocea președintelui interimar Marcel Ciolacu că parlamentarii partidului vor dona jumătate din indemnizația de serviciu. "Toţi parlamentarii PSD au decis că vor dona 50% din indemnizaţiile lor pentru a sprijini achiziţia urgentă de echipamente medicale de maximă necesitate”, a anunțat în urmă cu câteva zile la finalul ședinței Comitetulu Executiv al PSD Marcel Ciolacu.
Totodată vicepreședintele PMP Cătălin Cristache și liderul deputaților PSD, Alfred Simonis, au cerut public tăierea pensiilor speciale și direcționarea banilor către sistemul medical.
"Ca de normalitate şi solidaritate, se impune tăierea cu 30% a salariilor şi indemnizaţiilor miniştrilor, parlamentarilor, primarilor, preşedinţilor de consilii judeţene, consilierilor locali şi judeţeni. Vorbim de o economie la buget de aproximativ 50 de milioane de euro lunar, ceea ce se poate traduce în 1.000 de ventilatoare mecanice care pot fi aduse încă din prima lună în România. Nu rezolvăm problema economică macro, dar putem rezolva probleme punctuale (…)”, a declarat Cristache într-un comunicat, citat de agenția Agerpres.
De asemenea, USR a anunțat că a depus, joi la Parlament, un proiect de lege care propune diminuarea cu 25% a indemnizației senatorilor și deputaților, pe perioada instituirii stării de urgență și ulterior acesteia, timp de 6 luni calendaristice.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau