Noul ministru al apărării din Ucraina, apel insistent către țările occidentale: 'Avem nevoie de mai multe arme grele. Arme grele. Şi încă o dată, arme grele'
Dimensiune font:
Noul ministrul ucrainean al Apărării, Rustem Umerov, a făcut apel la ţările occidentale să furnizeze "mai multe arme grele" Ucrainei, care se află în plină contraofensivă împotriva armatei ruse, informează AFP, citat de news.ro.
"Suntem recunoscători pentru tot sprijinul oferit (...), dar avem nevoie de mai multe arme grele. Arme grele. Şi încă o dată, arme grele", a declarat vineri Umerov la o conferinţă internaţională la Kiev, declaraţiile sale fiind sub embargo până sâmbătă. "Avem nevoie de ele astăzi. Avem nevoie de ele acum", a adăugat el.
"Luptătorii ucraineni îşi sacrifică astăzi viaţa pentru valorile fundamentale ale democraţiei şi libertăţii. Ei au nevoie de sprijinul vostru, dragi parteneri. Iar acest sprijin este reprezentat de arme", a subliniat ministrul la două zile după numirea sa.
În cadrul aceleiaşi conferinţe de vineri, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a recunoscut că Rusia încetineşte contraofensiva ucraineană şi a acuzat "lentoarea" livrărilor de arme occidentale, cerând în acelaşi timp arme cu rază lungă de acţiune şi noi sancţiuni împotriva Moscovei.
Contraofensiva ucraineană lansată în iunie s-a lovit de puternice linii de apărare construite de ruşi, inclusiv câmpuri minate şi capcane antitanc.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau