Oficial de rang înalt al NATO: Ucraina ar putea să accepte să cedeze teritorii în schimbul aderării la alianță
Dimensiune font:
Ucraina ar putea fi nevoită să fie de acord cu renunțarea la o parte din teritoriul aflat prezent sub ocupația forțelor ruse dacă dorește să adere la NATO, a declarat marți, 15 august, un înalt oficial al Alianței Nord-Atlantice, potrivit Sky News.
Stian Jenssen, care este șeful de cabinet al secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, a făcut aceste afirmații în fața presei norvegiene, în cadrul unei dezbateri care a avut loc anterior în cursul zilei.
Kievul a reacționat la speculațiile lui Stian Jenssen potrivit cărora Ucraina ar putea fi nevoită să cedeze o parte din teritoriul său Rusiei în schimbul aderării la NATO.
Mihailo Podoliak, un consilier de rang înalt al președintelui Zelenski, a dat respins furios această idee, catalogând-o ca fiind „ridicolă”.
„Asta înseamnă să alegi în mod deliberat înfrângerea democrației, să încurajezi un criminal internațional, să păstrezi regimul rus, să distrugi dreptul internațional și să transmiți războiul altor generații”, a scris Podoliak, într-un mesaj publicat pe platforma X (fosta Twitter).
„În mod evident, dacă Putin nu suferă o înfrângere zdrobitoare, dacă regimul politic din Rusia nu se schimbă și dacă criminalii de război nu sunt pedepsiți, războiul se va întoarce cu siguranță, iar apetitul Rusiei va fi și mai mare”, a adăugat consilierul lui Zelenski.
„Încercările de a păstra ordinea mondială și de a stabili o «pace greșită» prin, să fim sinceri, triumful lui Putin nu vor aduce pace în lume, ci vor aduce atât dezonoare, cât și război”, a mai scris Podoliak.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau