Părinții care se întorc la muncă până la vârsta de 6 luni a copilului primesc un stimulent de 1.500 de lei
Dimensiune font:
Părinții care se întorc la muncă până când copilul împlinește 6 luni vor primi un stimulent din partea statului în valoare de 1.500 de lei. Rămâne în vigoare și stimulentul de 650 de lei pentru cei care se întorc în termenul legal, a anunțat ministrul Raluca Turcan, după adoptatea OUG.
Guvernul a aprobat, miercuri, OUG prin care se acordă părinților aflați în concediul de creștere a copilului un stimulent de 1.500 de lei dacă aceștia aleg să se întoarcă la muncă până la împlinirea vârstei de 6 luni a copilului.
„Aceasta este o măsură activă, care încurajează întoarcerea la muncă. De asemenea contribuie la creșterea veniturilor părinților, scade riscul deprofesionalizării și asigură o forță de muncă necesară în momentul de față la nivelul angajatorului.
Practic, noile prevederi incluse în proiect sunt următoarele: se acordă un stimulent de 1.500 de lei în locul stimulentului de 650 de lei dacă părinții aleg să se întoarcă la muncă mai devreme de împlinirea vârstei de 6 luni de către copil sau vârsta de 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu dizabilități. Se menține stimulentul de 650 de lei pentru părinții care revin în activitate până la împlinirea vârstei de 2 ani și, de asemenea, după împlinirea vârstei de 6 luni sau un an în cazul copilului cu handicap până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 sau de 3 ani, în cazul copilului cu dizabilități”, a spus ministrul Muncii, Raluca Turcan.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau