Petru Movilă a demisionat din funcția de city-manager
Dimensiune font:
Președintele Partidului Mișcarea Populală Iași, Petru Movilă, și-a anunțat demisia din funcția de city-manager al Municipiului Iași, după ce a fost desemnat candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Iași la alegerile locale din 9 iunie din partea Alianței Dreapta Unită.
Potrivit acestuia, renunțarea la funcția de administrator public al Municipiului Iași este una „de bun simț”, având în vedere că nu putea fi în același timp membru al actualei echipei de conducere din Primărie și candidat la funcția de președinte al Consiliului Județean din partea unei alte construcții politice. „Am luat decizia de a înceta activitatea de city-manager al Municipiului Iași, o activitate onorabilă care a fost în sprijinul și slujba ieșenilor și în baza căreia am realizat foarte multe proiecte importante pentru municipiul Iași, în echipă, desigur, cu primarul Mihai Chirica și membrii Consiliului local. Urmează ca peroada următoare să mi-o dedic pentru a candida la președinția Consiliului Județean Iași din partea Alianței Dreapta Unită. De aceea, am considerat că din această perspectivă nu ar fi fost corect din partea mea să continui să lucrez în cadrul Primăriei municipiului Iași, făcând parte dintr-o altă alianță politică”, a declarat Petru Movilă. În ceea ce privește viitorul său politic, fostul city- manager al Municipiului Iași a afirmat că în calitate de președinte al Consiliului Județean va avea ca obiectiv ducerea la bun sfârșit a proiectelor aflate în derulare precum și demararea de noi investiții care să conducă la dezvoltarea economică și socială a județului. „Alianța Dreapa Unită este o alianță politcă bazată pe încredere, pe proiecte și pe o relaționare care presupune corectititudine, respect și, mai ales, foarte multă muncă, astfel încât proiectele pe care urmează să le demarăm să fie duse și la bun sfârșit, întrucât de prea multe ori politicienii vorbesc despre ce vor face după ce vor fi aleși, însă de prea puține ori, după cei patru ani de mandat, pot vorbi despre finalizarea proiectelor promise în campania electorală, lucru care denotă faptul că nu se țin de treabă și nu-și respectă cuvântul dat alegătorilor”, a subliniat Movilă.
Deputat de Iași în Parlamentul României timp de patru mandate, în perioada 2004 – 2020, Petru Movilă este inițiatorul mai multor proiecte legislative importante, printre care cel de modificare a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și a Legii privind construcția Autostrăzii A8 (Autostrada Unirii).
Fost membru al PD și ulterior PDL, Petru Movilă este președinte al PMP Iași din luna
februarie 2014, fiind, de asemenea, primul parlamentar român care a ținut audiențe în
Republica Moldova. Edi MACRI
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau