Preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu şi şantaj
Dimensiune font:
Preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, Vasile Iliuţă, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de abuz în serviciu şi şantaj.
Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii de la Serviciul teritorial Constanţa au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Vasile Iliuţă, la data faptelor şi în prezent preşedinte al Consiliului Judeţean Călăraşi, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de abuz în serviciu, fals intelectual în formă continuată şi şantaj.
Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriu că, în perioada martie - iulie 2019, Vasile Iliuţă, şi-ar fi încălcat atribuţiile de serviciu prevăzute de lege, îngrădind dreptul la muncă în cazul a 10 angajaţi ai CJ Călăraşi.
Anchetatorii susţin că Iliuţă nu ar fi aprobat plata drepturilor salariale pentru angajaţii respectivi în condiţiile în care magistraţii Tribunalului Călăraşi au dispus suspendarea a două hotărâri ale Consiliului judeţean în urma cărora cele 10 persoane fuseseră eliberate din funcţia publică pe care o deţineau.
"În aceeaşi perioadă şi în acelaşi context, inculpatul ar fi semnat două documente despre care ştia că sunt falsificate şi în care, cu ştiinţă, nu fuseseră inserate perioadele lucrate de persoanele vătămate în modalitatea de mai sus. Prin aceste demersuri, ar fi fost creat un prejudiciu în dauna angajaţilor respectivi în valoare totală de 134.203 lei, cuantificat în neplata drepturilor salariale", explică DNA.
Totodată, arată DNA, la data de 20 decembrie 2019, Vasile Iliuţă ar fi exercitat constrângeri asupra unui procuror pentru a-l determina să nu dispună trimiterea sa în judecată într-o cauză penală în care avea calitatea de inculpat.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bucureşti.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau