Rareș Bogdan îl taxează pe Marcel Ciolacu, după greva fermierilor și transportatorilor: A făcut o mare greșeală
Dimensiune font:
Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, susține că premierul Marcel Ciolacu și miniștri au făcut o mare greșeală pentru că n-au discutat în primele 48 de ore cu protestatarii. El dă ca exemplu greva profesorilor, acolo unde premierul Nicolae Ciucă a stat și 12 ore la negocieri până s-a rezolvat situația.
”Te asigur că cei care au venit din Botoșani, din Satu Mare, din Brăila sau de la Caracal până aici cu tractoarele, nu au venit de fericiți, nu au venit de bine ce le este.
Și cred că s-a greșit că nu s-a vorbit cu ei în primele 48 de ore. Faptul că nu au avut acces în București se poate discuta, dar așa cum Radu Vasile, Dumnezeu să-l odihnească, s-a dus și a stat cu demonstrații, așa cum Teodor Stolojan să-i dea Dumnezeu sănătate, a stat timp de 3 zile câte 16-17 ore cu cei care manifestau în Piața Victoriei sau în Piața Universității la acea vreme, așa cum Nicolae Ciucă, în luna iunie a stat nu mai puțin de 12 zile în negocieri în cele din urmă a ajuns la încheierea grevei profesorilor. Cred că la fel trebuia să procedeze și domnul Barbu. La fel trebuia să procedeze și domnul Grindeanu și toți ceilalți, pentru că de la 300 s-au făcut 3000 sau 30000.
Eu cred că nu trebuie să mai pierdem nici o oră nici o zi și ar trebui începute discuții extrem de serioase, extrem de aplicate. Sunt lucruri care pot fi rezolvate. Sunt lucruri care e foarte greu să le rezolvi sau aproape imposibil, dar trebuie explicat oamenilor.”, a spus Rareș Bogdan, la Realitatea PLUS.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau