Robert Turcescu: Mircea Geoană „turează” o mașinărie de propagandă bizară, alimentată cu gogoși electorale și cu frânturi de idei despre război și pace planetară

Dimensiune font:

| 19-02-2024 00:23

„Întocmai ca o stafie programată să bântuie din când în când prin politica românească și-a făcut din nou apariția în spațiul public domnul Mircea Geoană. Ceva mai ofilit la trup, dar mai americanizat în vorbire față de acum niște ani. Simte nevoia să repete la răstimpuri unele propoziții sau chiar fraze întregi, într-o formulă retorică neobișnuită pentru vorbitorii de limbă română, dar destul de des întâlnită în discursurile politicienilor de peste Ocean. Omul nostru e, probabil, convins că o astfel de dublare a ideilor chinuite pe care le emite cu o foaie de indigo sub corzile vocale îi sporește charisma. Dar nu e cazul: domnul Geoană are, cum s-ar zice, charisma unei borduri”, scrie jurnalistul Robert Turcvescu, pe site-ul canal33.ro.

„Dacă nu era adjunct la NATO – poziție în care a ajuns pare-se printr-o formulă alchimică întrucât nimeni n-a reușit să deslușească secretul acestei ascensiuni- domnul Geoană ar fi fost și astăzi doar un pensionar al politicii românești, a cărui maximă reușită s-ar fi confundat cu intrarea în folclor a celebrei expresii ”Mihaela, dragostea mea!”. Discuțiile tot mai dese despre NATO și război l-au adus însă din nou prin emisiuni de televiziune și prin podcasturi, de acolo în sondaje de opinie și, mai departe, în mirajul unei posibile reveniri în politică pe post de candidat la prezidențiale. Așa se face că Mircea Geoană a pornit de ceva vreme să tureze o mașinărie de propagandă bizară, alimentată cu gogoși electorale și cu frânturi de idei despre război și pace planetară, doar-doar s-o găsi cine să-l asculte și să-l voteze. N-are partid, dar i s-ar părea firesc să-l adopte PSD, că vorba ceea, el e o valoare internațională, nu vreun covrigar ajuns în Kiseleff cu trenul de Buzău! Prin urmare, ușor nerăbdător, domnul Geoană, deși nu ne spune dacă va candida pentru Cotroceni, ne dezvăluie în felu-i caracteristic, adică fără cap și fără coadă, că însuși Marcel Ciolacu i-ar fi propus să-l susțină în candidatura lui ca independent la cea mai înaltă funcție în stat.

Eu, așa cum îl știu pe Mircea Geoană, cred că minte. Spun că îl știu pentru că l-am văzut mințind în legătură cu vizita la Vântu. Geoană, în 2010: ”Ce am căutat la domnul Vântu cu o seară înainte de dezbaterea finală de la postul Realitatea TV: aveam deja informații că echipa lui Traian Basescu se afla în posesia întrebărilor pe care moderatorul trustului Realitatea urma să le adreseze celor doi candidați în dezbaterea de a doua zi. Și am dorit să aflu de la sursă, de la patron, care sunt aceste întrebări și dacă se poate asigura un teren de joc egal între cei doi candidați”.

Mincinosul domn Geoană! Eu am fost moderatorul acelei faimoase dezbateri, care însă NU a avut întrebări! Oricine privește și acum înregistrarea – ușor de găsit pe YouTube – va vedea că Băsescu și Geoană au vorbit despre TEME pe care cu câteva zile înainte de această confruntare le stabilisem de comun acord cu staff-urile lor de campanie conduse la vremea aceea de Sebastian Lăzăroiu și Victor Ponta. N-a fost o emisiune de televiziune la care realizatorul să pună întrebări ca la un interviu, a fost o dezbatere electorală. Din care Geoană a ieșit învins pentru că Băsescu l-a făcut K.O. cu celebra tiradă ”Dar aseară la Vântu, v-a plăcut?”.

De altfel, dacă tot l-am amintit, iată ce spunea prin 2015 însuși Sorin Ovidiu Vântu despre acea vizită a lui Geoană: ”În 2009 vin alegerile, Mircea Geoană îmi face una din vizitele obișnuite. De ce mă vizita? Simplu: asistența pe zona economică i-o dădeam eu împreună cu un alt grup de tovarăși. Noi îi asiguram pregătirea pe partea economică pentru discursurile publice și, mai ales, pentru dezbaterea finală. Este inutil să mă contrazică. Ăsta este marele secret al vizitei lui Mircea Geoana din noaptea de dinaintea alegerilor. Domnia sa venea aproape în fiecare zi pe la noi”.

Vântu spune adevărul pentru că am văzut cu ochii mei astfel de scene în care ”un grup de tovarăși” îl asista cu sfaturi prețioase pe domnul Geoană. E adevărat însă că nu se prea lipea nimic de el, dar, totuși, lumea se străduia să-l scoată președinte.

Despre episodul vizitei la Vântu, domnul Mircea Geoană a continuat să mintă ani în șir. În 2017, ca deputat PMP, am făcut parte dintr-o comisie parlamentară bizară, înființată de pesediști pentru anchetarea alegerilor prezidențiale din 2009. Și după opt ani, Geoană a ținut-o tot cu abureli despre întrebări, filaj șamd. E adevărat, nici n-a avut cine să-l contreze prea tare, întrucât respectiva comisie, făcută la ordinul lui Liviu Dragnea, avea un singur scop, reabilitarea lui Geoană. În mod previzibil, la finalul lucrărilor s-a ajuns la concluzia că bietul candidat Geoană n-a pierdut alegerile din 2009 din cauza lui, ci din cauza statului paralel. De altfel, deși la vremea respectivă n-am înțeles prea bine ce s-a dorit cu acea Comisie, acum mi-e limpede că încă de atunci se lucra la planul care prinde contur azi: Mircea Geoană mai încearcă o dată să ajungă la Cotroceni.

Pe undeva, sincer vă spun, mi-aș dori măcar un mandat al lui Mircea Geoană în fruntea statului. Ne-am amuza grozav! Geoană ăsta – vorba lui Tudor Arghezi în poezia ”Inscripție pe o tobă”- are mare căutare, niciodată golul n-a sunat mai tare.

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

FIVE Administration S.P.R.L, vinde prin licitatii publice utilaje agricole, al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza in perioada 27.03.2025 -30.04.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobiliare aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: 1. Utilaje agricole conform lista nr. 1 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in perioada 27.03 -01.04.2025, termen-limita inscriere: 26.03.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 08.04 -11.04.2025, termen-limita inscriere: 07.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 3 in perioada 17.04 -22.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 16:00. 2. Utilaje agricole conform lista nr. 2 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in data de 02.04.2025, termen-limita inscriere: 01.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in data de 14.04.2025, termen-limita inscriere: 11.04.2025, ora 16:00; -Licitatia nr. 3 in data de 23.04.2025, termen-limita inscriere: 22.04.2025, ora 12:00. Doar pentru Pachet Bunuri Mobile Nr. 4 -Licitatia nr. 4 in data de 30.04.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00. Licitatiile nr. 2, nr. 3, respectiv 4 se vor organiza doar pentru bunurile care nu s-au vandut la licitatiile anterioare. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administrator ului judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administrator ului judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 119 Lei (TVA inclus) si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenele-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie sunt mentionate mai sus pentru fiecare set de licitatii, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five -advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la societatea Agrocomplex Barlad S.A, pe adresa de e-mail: office@agro-complex.ro sau la numarul de telefon: 0744.950.751 -Petru Maximiuc, numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini. Informatii privind achizitionarea Caietelor de sarcini pot fi obtinute pe e-mail: vanzari@five -advisory.ro.
Comuna Tasca, judetul Neamt,  concesioneaza o parcela de 3.226mp, in intravilanul comunei Tasca 1.Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, email: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2.Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: o parcela de 3.226mp, nr.cadastral- 51842, CF-51842, situata in intravilanul comunei Tasca, sat Tasca, F.N., apartine domeniului privat al Comunei Tasca, conform H.C.L.Tasca nr.21/27.02.2025 si O.U.G.nr. 57/03.07.2019. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2.Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism, din cadrul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt.Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar, la Casieria Comunei Tasca. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.04.2025, ora 12.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 29.04.2025, ora 09.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 4.3.Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un exemplar original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 29.04.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr.8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.03.2025.
Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Harlau, cu sediul in orasul Harlau, Str.Musatini nr.1, judetul Iasi, telefon/fax 0232/720.412/ 0232/720.777, e-mail: primariahirlau @yahoo.com, juridic@ primaria- hirlau.ro, cod fiscal 4541190. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si H.C.L. Harlau nr. 27/26.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 160.000 Lei si se aloca in intregime pentru domeniul Sport. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Orasului Harlau aprobat prin H.C.L. Harlau nr. 53/27.04.2017 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local, cu modificarile si completarile ulterioare. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul: www.primaria hirlau.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: www.primaria hirlau.ro sau se poate procura de la sediul Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 15.05.2025, ora 14.00, la Compartimentul Registratura al Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 16.05.2025 -19.05.2025.
Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau, telefon 0234/251.212, fax 0234/251.586, e-mail: cl_racaciuni@yahoo.com, cod fiscal 4670330. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si Hotararea Consiliului Local al Comunei Racaciuni nr. 09/31.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 385.000 Lei si se aloca astfel: 15.000 Lei pentru domeniul Sportiv, 50.000 pentru domeniul Social, respectiv 320.000 Lei pentru Culte religioase. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Comunei Racaciuni aprobat prin H.C.L. Comuna Racaciuni nr. 14/31.03.2025 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Comunei Racaciuni: www.comuna racaciuni.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante www.comuna racaciuni.ro sau se poate procura de la sediul Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 13.05.2025, ora 14.00, adresa: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 14.05.2025- 15.05.2025.
Maria Zaharova: Anularea ALEGERILOR din România, motiv de „râs homeric” pe scena internațională
18/04/2025 05:02

Romania a fost adusă in prim-plan de purtătorul de cuvant a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, care, in briefingul său de presă de joi, a declarat că anularea alegerilor prezidentiale din noiembr ...

BREAKING | Curtea de Apel îi dă dreptate Elenei Lasconi: USR nu poate face campanie pentru Nicușor Dan
17/04/2025 18:55

Contestatia USR a fost respinsă pentru lipsa calitătii de reprezentant, Elena Lasconi fiind singurul reprezentant legal al partidului. Au fost respinse si alte contestatii impotriva deciziilor BEC de eliminar ...

FOTO Cum arată declarația dată de către Crin Antonescu la Securitate. Imagine cu documentul
17/04/2025 16:06

 Crin Antonescu, candidatul PSD+PNL+UDMR, a ajuns joi dimineata, 17 aprilie, la ora 10, la sediul Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitătii (CNSAS), pentru a studia nota de constatare se ...

Ilie Bolojan anunță un cutremur de mari proporții: Căderea Guvernului, posibilă creștere TVA și taxe, concedieri de bugetari. S-a putea apela la FMI
16/04/2025 14:55

  În mediile politice informale se vorbeste despre o criză de proportii care este tinută sub control in prezent, din cauza alegerilor prezidentiale. Tot intr-un mediu informal, presedintele i ...

Cât au cheltuit candidații la prezidențiale în prima săptămână de campanie pe social media: Facebook, Instagram, Google și Youtube
16/04/2025 12:23

      Paginile candidatilor Victor Ponta, Nicusor Dan si Crin Antonescu au cheltuit in prima săptămană de campanie  67% din bani – adică 797 mii de lei. Pe langă această ...

Motivul pentru care CSM respinge modificarea pensiilor speciale ale magistraților: „Ar submina grav funcționarea sistemului judiciar”
16/04/2025 07:27

Reunit in plen marti 15 aprilie, Consiliul Superior al Magistraturii a avizat negativ propunerea legislativă legată de modificarea pensiilor de serviciu, cunoscute ca „pensii speciale”. Conform membrilor ...

Își vor retrage SUA trupele din România? Răspunsul şefului delegaţiei americane, Vern Buchanan
16/04/2025 07:26

Şeful delegaţiei americane prezente la Bucureşti, republicanul Vernon Buchanan, a declarat că intr-adevăr, in această perioadă se analizează si se revizuieste postura militară strategică a Statelor U ...

Crin Antonescu lămurește declarația dată Securității: 'Am fost o victimă, nicidecum un colaborator. Cer ca această declarație să fie făcută publică'
15/04/2025 19:44

 „Nu am fost niciodată, sub nicio formă, colaborator al Securitătii, cu atat mai putin nu am făcut politie politică. Nu am avut nicio relatie cu Securitatea, alta decat in calitatea de urmărit. ...

Demnitarii și membrii Guvernului nu mai au voie să primească
14/04/2025 12:41

 Un număr mare de demnitari inalti, inclusiv membrii Guvernului, va avea interdictie la cadouri in timpul exercitării mandatului, se arată in legea promulgată luni, 14 aprilie, de presedintele interima ...

Prezidențiale 2025 / Lavinia Șandru vrea ca statul să plătească despăgubiri victimelor abuzurilor administrative
11/04/2025 18:34

Lavinia Sandru (PUSL), propunere radicală in cursa prezidentială: despăgubiri de minimum 10.000 de euro pentru victimele abuzurilor autoritătilor Candidata Partidului Umanist Social Liberal la alegerile pr ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei